Burleanu, despre miza partidelor cu Kazahstan și Danemarca: „Sunt meciuri importante”. Criteriile după care Contra a fost pus selecționer
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a vorbit despre numirea lui Cosmin Contra pe banca naționalei și a atras atenția cluburilor din Liga 1 în privința fotbaliștilor români.
Cosmin Contra are un obiectiv clar la națioanala României: calificarea la EURO 2020. Cum Christoph Daum a ratat Campionatul Mondial din Rusia, noul selecționer va închide actualele preliminarii. Totuși, partidele cu Kazahstan și Danemarca nu vor avea miză: „E un meci important (nr. cu Kazahstan), la fel și cel cu Danemarca, mai ales că avem un nou staff tehnic și plecăm la un nou drum. În momentul de față calificarea pentru Euro 2020 este obiectivul pe care îl avem, astfel încât în aceste două meciuri oficiale și în meciurile amicale din noiembrie, martie și iunie 2018 avem nevoie să repunem pe picioare echipa națională”, a declarat Răzvan Burleanu, scrie Digisport.
După acceptul Comitetului Executiv al FRF, Cosmin Contra a fost numit oficial ca noul selecționer al României, iar Burleanu a evidențiat rolul pe care „Guriță” îl va avea pentru următorii doi ani: „Toți membrii FRF sunt încrezători în Cosmin Contra și staff-ul său și în toată atitudinea și determinarea pe care de-a lungul întregii sale cariere, atât ca fotbalist cat si ca antrenor, a reușit să o impună. Acest lucru dorim să-l transpunem și la nivel de echipă națională. Aceeași dorință, același spirit bătăios astfel ca fiecare jucător să poată să dea tot ce are mai bun la nivel de echipă națională”, a adăugat Burleanu.
Șeful FRF își dorește o arie de selecție mai mare și le-a transmis echipelor din Liga 1 că ar trebuie să se uite spre ligile inferioare din România după fotbaliști autohtoni în detrimentul strănilor: „Ca să putem să avem mai mulți jucători din Liga 1 la echipa națională avem nevoie de mai mulți jucători români în Liga 1, în România. E un lucru foarte important și un lucru la care toate cluburile ar trebui să pună umărul, inclusiv pentru propria dezvoltare a clublui. Să se uite mult mai atent la nivelurile inferioare, la liga a 2-a și a 3-a, unde sunt copii foarte talentați. În același timp trebui să se uite și în propria curte, unde foarte multe echipe din Liga 1 au jucători care merită o șansă”.