Burleanu, întâlnire cu Ștefan Radu la Roma. Fotbalistul a cerut zile de răgaz, dar nu vrea înapoi la națională: „Preferă să se concentreze pe echipa de club”

  • Surse apropiate lui Ștefan Radu au dezvăluit faptul că fundașul lui Lazio urmează să refuze invitația președintelui FRF, Răzvan Burleanu, de a se întoarce la echipa națională
  • „Se simte penibil că e chemat de toată lumea”, au declarat acestea. Radu Ștefan și-a anunțat retragerea de la națională în urmă cu aproape un an și a cerut răgaz de câteva zile pentru a lua o decizie

Pe 4 aprilie 2013, după o partidă a lui Lazio, Ștefan Radu îi surprindea pe suporterii naționalei: „Voi spune pas următoarelor convocări. Nu am avut evoluții foarte apreciate la națională și asta este tot ceea ce pot să spun. Sunt jucători care pot duce greul echipei naționale, nu este nicio pierdere dacă nu mai vin eu”. Decizia fundașului nu venea ca o surpriză pentru selecționerul Victor Pițurcă. După remiza din martie a naționalei împotriva Ungariei (scor 2-2), Ștefan Radu avea să-și anunțe retragerea în autocarul echipei: „Nu mai vreau”, a anunțat acesta. Trebuia să fie titular contra Olandei, să-l înlocuiască pe Goian, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Au fost invocate motive medicale pentru Radu Ștefan, în locul lui a evoluat Gardoș, iar naționala a pierdut cu 4-0 la Amsterdam. Două săptămâni mai târziu venea și confirmarea oficială a retragerii fundașului român.

Probabil s-a simțit stingher, nu are prieteni acolo. E un alt tip de om, care vrea să-și trăiască viața într-un alt mod. Trebuie înțeles
Ioan Becali, agentul lui Ștefan Radu, despre retragerea acestuia de la națională

A cerut zile de răgaz

A urmat barajul cu Grecia pentru Campionatul Mondial din Brazilia. Naționala nu s-a calificat, iar Victor Pițurcă avea să recunoască ulterior că a încercat în nenumărate rânduri să îl convingă pe Radu Ștefan să revină la echipă: „Pe Ștefan Radu l-am dorit și îl doresc foarte mult la națională. Am avut discuții cu el și o să mai am”, recunoștea selecționerul. Luni, noul președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, l-a vizitat pe Radu Ștefan la Roma, în speranța că îl va convinge să se alăture lotului pentru următoarea campanie de calificare la Campionatul European din Franța din 2016. La întoarcerea în țară, Burleanu a dezvăluit faptul că fundașul lui Lazio nu i-a oferit un răspuns, ci a cerut câteva zile de răgaz: „A solicitat câteva zile pentru a reflecta la această invitație pe care i-am adresat-o. Împărtășim aceleași gânduri”, declara președintele FRF pe aeroportul Henri Coandă.

„Se simte penibil că e chemat de toată lumea”

Surse apropiate lui Ștefan Radu au dezvăluit faptul că fundașul celor de la Lazio urmează să refuze invitația lui Burleanu de a reveni la națională: „Se simte penibil că e chemat de toată lumea. Era ușor să îl refuze pe Pițurcă la telefon, nu a putut să facă același lucru și cu președintele Federației, de asta a preferat să îi spună că are nevoie de câteva zile în care să se gândească la ce are de făcut. Nu înțelege de ce se tot trage de el. A luat o decizie, a spus care îi sunt prioritățile și apoi s-a trezit cu Burleanu la club”, au spus acestea. Un alt motiv din cauza căruia fundașul ar urma să refuze propunerea președintelui este strâns legat de suporterii naționalei: „A fost mereu pus la zid de ei. Nu vrea să se întoarcă pentru că a fost rugat de alții, că au existat intervenții pentru el. La prima greșeală va fi huiduit. La a doua i se va cere să lase locul unui alt jucător. Că așa e în România. Așa că preferă să fie concentrat pe echipa de club”, au declarat aceleași surse.

De celaltă parte, Răzvan Burleanu pare să fie sigur că zilele de răgaz cerute de Ștefan Radu reprezintă un semn sigur că fundașul va reveni la națională: „În mod cert am toată încredere că o să-l revedeți alături de echipa națională”, a conchis președintele Federației Române de Fotbal. Un răspuns va fi oferit de fundașul lui Lazio zilele următoare, însă balanța înclină, în momentul de față, către un răspuns negativ al lui Ștefan Radu: „E într-un moment bun al vieții lui. Se simte bine la echipa de club, naționala nu intră în calculele lui acum”, au dezvăluit aceleași surse.

14 selecții are Ștefan Radu la națională, prima fiind în anul 2006, atunci când selecționer era tot Victor Pițurcă

Publicat: 18 03. 2014, 16:56
Actualizat: 18 03. 2014, 17:33