Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat, joi, pentru Adevărul, că Mircea Sandu se află în spatele contestației depuse de AJF Giurgiu privind alegerile de la federație, precizând că acesta urmărește să fie din nou președinte.
„Nu mai e nicio surpriză că în spatele AJF Giurgiu se află fosta conducere a federației. Acțiunea lor e singulară. Mircea Sandu, Kassai sunt în spatele lor. Sunt stupefiat cum a condus Mircea Sandu fotbalul românesc, totul în interes personal. Nu știu de ce au făcut acest demers cei de la AJF Giurgiu. Ei sunt un instrument al domniei sale. Mircea Sandu urmărește să fie din nou președinte. Sunt sigur că membrii afiliați nu vor fi de acord. Câțiva metri pot însemna kilometri sau ani lumină când vorbim de viziunea mea și cea a lui Mircea Sandu. Primesc mereu telefoane de susținere din partea membrilor afiliați, credeți că ei ar dori să revină Mircea Sandu la conducerea FRF?”, a declarat Răzvan Burleanu.
El a adăugat că membrii afiliați trebuie să se pronunțe în privința rentei lui Mircea Sandu: „Vom vedea dacă această rentă va fi ajustată.”
Referindu-se la candidatura României pentru organizarea unor meciuri la CE 2020, Burleanu a spus că acesta este un proiect al noii conduceri a FRF: „Euro 2020 este o prioritate națională. Este un proiect al noii conduceri a federației. Vom face tot ce ne stă în putere să convingem UEFA, până în septembrie, că putem organiza meciuri de la turneul final. În jurul acestui eveniment vom avea posibilitatea să dezvoltăm infrastructura generală și cea sportivă”.
Înregistrarea noii conduceri a FRF în Registrul Federațiilor de la Tribunalul București a fost contestată de Asociația Județeană de Fotbal Giurgiu, membru afiliat al forului, care a depus o contestație în urmă cu o lună și jumătate, prin care solicita anularea alegerilor pentru președinția Federației Română de Fotbal, câștigate de Răzvan Burleanu la 5 martie.
Motivul contestației îl reprezintă participarea la alegeri a cluburilor școlare, structuri de drept public care conform Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) în vigoare nu aveau drept de vot.
Tribunalul București a admis, marți, încă două cereri de intervenție în solicitarea FRF de înregistrare a noii conduceri în Registrul Federațiilor, depuse de SC Politehnica Timișoara SA, patronată de omul de afaceri Marian Iancu, și FC Corvinul Hunedoara, club dezafiliat în 15 mai 2006.
Instanța a stabilit ca termen pentru judecarea solicitării Federației Române de Fotbal de validare a noii conduceri data de 3 iunie, ora 12.00.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER