Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu a declarat, vineri, că primele jucătorilor echipei naționale vor rămâne în euro.
„Este amuzant să discut despre așa ceva acum. Dacă vreți să răspund la întrebarea legată de moneda în care vor fi plătiți jucătorii naționalei, pot da asigurări că aceasta nu va fi franci elvețieni, ci euro, deci nu vor fi probleme”, a afirmat Burleanu, la Poiana Brașov, răspunzând la o întrebare pe această temă.
În luna octombrie, președintele FRF, Răzvan Burleanu, și jucătorii au convenit ca din cele 8 milioane euro pe care federația le-ar încasa de la UEFA în cazul în care naționala României s-ar califica la Campionatul European din 2016, fotbaliștii să primească trei milioane de euro. De asemenea, FRF a decis să le acorde jucătorilor echipei naționale și prime de câte 3.000 de euro pentru fiecare victorie din preliminariile Campionatului European 2016.
FRF a anunțat, vineri, la Poiana Brașov, încheierea unui parteneriat cu Bergenbier, de care Burleanu s-a declarat extrem de încântat. „Sunt foarte onorat să anunț reîntoarcerea acasă a unui prieten bun al fotbalului românesc. Este o dovadă a faptului că prieteniile adevărate nu țin de frecvența întâlnirilor, ci de alte aspecte mult mai importante. Sunt convins că împreună vom realiza lucruri importante pentru fotbalul românesc. Tricoul galben reprezintă o adevărată campanie a federației și sper ca la următorul meci al naționalei, să vedem, din nou, o mare de galben pe stadion. De astăzi, tricoul galben revine acasă, în spațiul intim al fiecărui suporter”, a spus Burleanu.
Conducătorul FRF a refuzat însă să dea detalii despre durata contractului, suma acestuia sau dacă această colaborare este condiționată de rezultatetele echipei naționale. „Detaliile contractului sunt confidențiale și nu le pot dezvălui, însă tot ce pot spune este că acest parteneriat este avantajos de ambele părți și va susține performanța. Este vorba despre un suport extrem de consistent pentru fotbalul românesc. Atât timp cât ne-am asumat această reformă, sunt convins că putem deveni un garant al sustenabilității. Cum am mai spus, fără doar și poate, acest parteneriat va susține performanța”.
Burleanu a spus că un factorul hotărâtor în semnarea acestui parteneriat a fost de ordin sentimental. „Ce m-a făcut să îmi doresc foarte tare acest parteneriat cu echipa națională a fost un perete plin cu poze ale suporterilor în tricoul galben. Când am mers prima dată la negocieri cu Bergenbier, la sediul lor, am ieșit din lift și am văzut acel perete care a trezit în mine ceva. M-a emoționat și m-a făcut să vreau ca tricoul galben să revină acolo unde îi este locul și sunt fericit că am realizat acest lucru. Acolo este o imagine care evidențiază foarte clar emoția, pasiunea și patima pe care o trăim cu toții când suntem în tribună la un meci al naționalei. Acela a fost elementul care, din punctul meu de vedere, a fost decisisv la incheierea acestui parteneriat”, a spus Burleanu.
La finalul conferinței de presă organizate cu ocazia noului parteneriat, Răzvan Burleanu i-a făcut cadou lui Lucian Ghinea, președintele Bergenbier, un tricou al echipei naționale, cu numărul 20, reprezentând „20 de ani de istorie, care vor marca cele mai importante momente din fotbalul românesc”, după cum a spus președintele FRF.
La rândul lui, Lucian Ghinea a declarat că își dorește ca stadionul pe care joacă echipa națională să se îmbrace, din nou, în galben: „Sperăm ca stadioanele să îmbrace din nou haina galbenă, iar suporterii să ne simtă aproape pe echipa națională și de ei. Fără doar și poate, vom susține naționala în preliminariile Euro 2016, cât și în meciurile de calificare pentru Campionatul Mondial 2018 din Rusia”.
Parteneriatul dintre Federația Română de Fotbal și Bergenbier se desfășoară sub deviza „Prietenii vechi nu se uită niciodată!”. Conform unor surse din cadrul FRF, contractul cu producătorul de bere are o valoare de 400.000 de euro pe an și se va întinde până la sfârșitul lui 2018.
Bergenbier a mai fost, între 1998 și 2008, partenerul Federației Române de Fotbal, perioadă în care a sponsorizat echipa națională. Din 2010, pentru câteva sezoane, producătorul de bere a sponsorizat și Liga Profesionistă de Fotbal.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER