Naționala României a încheiat turneul din Antalya și intră acum în linie dreaptă pentru pregătirea Euro 2016. Președintele Răzvan Burleanu a vorbit la revenirea în țară și despre situația fundașului Ștefan Radu, care nu a mai onorat convocările la echipa națională începând cu 2013. Șeful FRF spune că i-a transmis jucătorului lui Lazio că se află în vederile lui Iordănescu pentru turneul final, iar acum e așteptat răspunsul fundașului. Dacă acesta va reveni asupra deciziei luată în 2013, ar putea face parte din lotul României la Euro 2016.
„Ștefan Radu este singurul care este în postura să ne spună dacă va veni. Noi ne dorim ca el să vină la echipa națională, el știe acest lucru. Practic, suntem în așteptarea răspunului lui. I-am transmis lui Marica atunci când am aterizat că mă bucur că a revenit în țară și că are posibilitatea să joace și că îl așteptăm cât mai repede pentru că este un jucător de valoare de care echipa națională are nevoie și fotbalul românesc are mare nevoie” a declarat președintele FRF la revenirea în țară, conform Digi Sport.
Patru jucători remarcați după cantonamentul din Italia
Burleanu a vorbit și despre cantonamentul din Antalya și a precizat că, din punctul său de vedere, acțiunea a reprezentat un succes. Președintele federației a remarcat patru jucătri care l-au impresionat plăcut în Turcia: Cristian Săpunaru (Pandurii), Andrei Ivan (CSU Craiova), Steliano Filip (Dinamo) și Robert Hodorogea (Viitorul).
„Săpunaru, care deja e o certitudine pentru națională, iar dintre cei noi mi-au plăcut Ivan și Filip. Hodorogea este și el pe un drum bun. Unii jucători au evoluat foarte bine, dar și restul sunt pe o linie bună” a mai spus Burleanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER