Burleanu s-a întâlnit cu Reghecampf la FRF. Motivul: turneul naționalei din Elveția și situația steliștilor convocați la lot
Laurențiu Reghecampf, antrenorul liderului, a făcut astăzi, la prânz, o vizită la „Casa Fotbalului” pentru a se întâlni cu Răzvan Burleanu. Discuția dintre tehnicianul Stelei și președintele FRF a avut ca scop normalizarea relațiilor dintre echipa națională și formația care, în acest moment, oferă cei mai mulți fotbaliști la lot. Întâlnirea a fost axată pe turneul pe care tricolorii îl vor disputa în această vară, în Elveția (31 mai – 4 iunie), și în cadrul căruia vor întâlni naționalele Albaniei și Algeriei.
„Întâlnirea dintre Reghecampf și președintele Federației a fost programată de Vali Argăseală. S-a discutat despre steliștii care vor veni la lot, intenția celor de la Steaua fiind de a-și menaja, dacă se poate, fotbaliștii. Unii dintre ei acuză oboseala pe acest final de campionat”, au explicat sursele federale pentru ProSport.
Cele două meciuri pe care naționala le va juca în Elveția nu sunt pe date oficiale din calendarul FIFA și această întâlnire a avut rolul de a evita evenualele discuții în contradictoriu care ar putea să apară între staff-ul tricolorilor și cel al Stelei. „Victor Pițurcă va convoca toți jucătorii de care va considera că are nevoie, inclusiv de la Steaua”, au completat oamenii de la „Casa Fotbalului”.
La această întâlnire nu a participat niciunul dintre componenții staff-ului echipei naționale.