Ca la noi la nimeni! FOTO | Fanii se pregăteau să intre în tribune, dar gazonul nu era încă pus la punct. Ce s-a întâmplat pe Cluj Arena cu puțin timp înainte de România – Muntenegru

Gazonul de pe Cluj Arena a fost una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat tricolorii înaintea debutului în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018. Chiar dacă administratorii și angajații stadionului din Cluj au depus toate eforturile pentru ca Stanciu și compania să beneficieze de un teren bun la ora meciului cu Muntenegru, nu întreaga suprafață de joc a putut fi aduse la standardele optime.

Astfel, cu câteva ore înaintea primului meci al lui Christoph Daum pe banca tehnică a naționalei, angajații au ieșit din nou pe teren pentru a efectua ultimele reparații. În momentele în care spectatorii ajunseseră deja pe Cluj Arena și se pregăteau să-și ocupe locurile din tribune, mai mulți responsabili cu starea gazonului au ieșit din nou pe teren. Înarmați cu găleți, angajații au început să împrăștie iarba tunsă din mai multe părți ale terenului peste porțiunile de pământ, în încercarea de a mai salva ce mai e de salvat.


Foto: digisport.ro
 

Publicat: 04 09. 2016, 20:12
Actualizat: 04 09. 2016, 21:03