Calcule pentru calificare! Trei scenarii posibile înainte de meciul cu Grecia. Cum ajunge România la EURO 2016

Redactor:
Matei Udrea
Calcule pentru calificare! Trei scenarii posibile înainte de meciul cu Grecia. Cum ajunge România la EURO 2016
  • Publicat:
  • Actualizat:

Afirmația făcută cu calm și siguranță de Claudiu Keșeru imediat după finalul partidei Ungaria – România 0-0 de vineri, cum că suporterii pot sta liniștiți pentru că ne mai trebuie o singură victorie pentru a fi calificați, este doar parțial reală.

ProSport vă prezintă o scurtă analiză a variantelor existente plecând de la opinia lui Keșeru, aceea că ne permitem ca în următoarele trei jocuri să mai obținem doar trei puncte, pentru că oricum vom ajunge la turneul final al Europenelor din 2016.

Mai putem pierde locul 3 doar teoretic

În primul rând, trebuie spus că, în mod cert, România nu mai poate pierde locul 3, care duce la baraj, decât matematic. Este însă o probabilitate atât de mică încât o vom exclude din calcul și vom accepta că, având 8 puncte avans față de Finlanda (locul 4) cu trei etape înaintea finalului, un asemenea coșmar e pur și simplu imposibil.

În al doilea rând, observăm că noi am terminat meciurile cu rivalele la primele două locuri, Irlanda de Nord și Ungaria. Suntem neînvinși în acest clasament în trei, avem o victorie și trei egaluri, deci am scos 6 puncte, și avem golaveraj 3-1 din aceste patru meciuri. Ultimele trei partide le vom disputa cu echipe care numai au niciun obiectiv: Grecia (7 septembrie), Finlanda (8 octombrie) – ambele acasă, Insulele Feroe (11 octombrie) – în deplasare. Deci sunt premise că vom obține mai mult decât aceste 3 puncte puse ca limită minimală și suficientă de Keșeru.

Dat fiind faptul că în următoarele trei partide nu mai întâlnim Irlanda de Nord sau Ungaria, n-are importanță cu cine vom obține victoria în cele trei meciuri, lucru subliniat și de atacantul român: important e să facem încă trei puncte, spune el.

Niciunul dintre cele trei mari scenarii nu ne este favorabil, dacă mai câștigăm doar trei puncte


Experimentatul Anghel Iordănescu pare, în lot, singurul care e încă îngrijorat de calificare. Generalul a simțit deja că jucătorii s-au relaxat și, imediat după meci, a încercat să avertizeze că nu e câștigat încă nimic. FOTO: ProSport/Alexandru Hojda

Iată, plecând de la aceste circumstanțe, cele trei scenarii principale care se desprind pentru un final al calificărilor în care România va obține doar trei puncte în ultimele jocuri:

1) Luni, pe 7 septembrie, Irlanda de Nord bate Ungaria.

Lucru deloc imposibil, dacă ținem cont de nivelul arătat vineri de adversarii noștri. Un nivel atât de scăzut încât până și jucătorii noștri s-au arătat înciudați, la sfârșit, că au ratat victoria, lăsând deoparte tradiționala politețe care se practică în astfel de ocazii.
Așadar, dacă Irlanda de Nord ia trei puncte cu Ungaria luni, apoi cele două formații câștigă tot până la final (nord-irlandezii mai au cu Grecia acasă și cu Finlanda în deplasare, iar ungurii mai întâlnesc Feroe acasă și Grecia în deplasare), primele trei locuri vor arăta astfel la final:

1. Irlanda de Nord        25 p.

2. Ungaria                      18 p.

3. România                     18 p.

Ar fi egalitate de puncte între noi și maghiari. În acest caz, potrivit regulamentului UEFA, criteriile de departajare, în ordine, sunt următoarele:

a) cine a obținut mai multe puncte în meciurile directe (în cazul de față, e din nou egalitate);

b) cine are golaveraj mai bun în meciurile directe (din nou, egalitate);

c) cine a înscris mai multe goluri în meciurile directe (egalitate);

d) cine a înscris mai multe goluri în deplasare în meciurile directe (avantaj Ungaria);

După cum se poate vedea, în cazul unei egalități de puncte cu Ungaria, primele trei criterii n-ar face departajarea. Abia al patrulea s-ar aplica, darn e dezavantajează, pentru că a fost 1-1 la București și 0-0 la Budapesta.

Criteriul golaverajului superior în toate meciurile din grupă, care acum ne este favorabil nouă, este prevăzut de regulamentul UEFA abia la punctul următor, deci nu ne este de folos.

2) Luni, 7 septembrie, Irlanda de Nord și Ungaria termină la egalitate.

Din nou, rezultat posibil, pentru că nici britanicii n-au arătat cine știe ce în aceste preliminarii. Locul pe care-l ocupă e conjunctural, favorizat de adversarii foarte slabi din grupă. Ba, s-ar putea spune că România a remizat la Belfast, astă-primăvară, după un meci mai slab decât cel de vineri, de la Budapesta.

Așadar, dacă Irlanda de Nord – Ungaria se termină remiză, iar cele două formații câștigă tot după aceea, clasamentul final ar arăta astfel:

1. Irlanda de Nord        23 p.

2. Ungaria                      19 p.

3. România                     18 p.

Fără comentarii.

3) Luni, 7 septembrie, Ungaria produce o surpriză și bate în Irlanda de Nord.

Ținând cont de forța scăzută de joc a maghiarilor, e puțin probabil să se întâmple una ca asta, dar nu imposibil. Pentru că, trebuie să repetăm, nici britanicii nu joacă mai nimic.

Dacă, după această răsturnare a situației, cele două câștigă tot, clasamentul final ar arăta astfel:

1. Irlanda de Nord        23 p.

2. Ungaria                      21 p.

3. România                    18 p.
Din nou, nimic de adăugat.

Barajul nu e o soluție acceptabilă. Putem întâlni Israel sau Slovenia, dar și Olanda sau Ucraina

Pe lângă aceste trei scenarii principale mai există, desigur, multe alte variante intermediare. Atât Irlanda de Nord cât și Ungaria se pot împiedica, practic, oricând și oriunde, deoarece sunt niște echipe modeste, fără jucători valoroși, care să facă diferența. De asemenea, e totuși puțin probabil ca România să obțină numai trei puncte în următoarele trei jocuri.
Întregul calcul a plecat însă de la cecul în alb dat de Keșeru la finalul egalului cu Ungaria: ne mai trebuie doar 3 puncte ca să ne calificăm.

Ar mai fi de spus că, într-adevăr, avem garantat, oricum, locul 3 în grupă. Loc care va duce, cel mai probabil, la baraj. Opt dintre cele nouă echipe clasate în grupele preliminare pe locul 3 vor juca o „dublă” de calificare. O singură formație – cea care va avea cel mai bun punctaj după ce se elimină rezultatele cu echipa de pe locul 6. E greu de estimat acum dacă noi am fi acea echipă, deși momentan stăm destul de bine la acest capitol. Cu două înfrângeri în următoarele trei jocuri, s-ar putea ca lucrurile să se schimbe.

Așadar, în acest moment, ocupantele locurilor 3 în celelalte grupe preliminare sunt: Olanda, Israel, Ucraina, Irlanda, Slovenia, Rusia și Norvegia.

Este o situație provizorie și volatilă, oricare dintre aceste formații poate urca sau coborî inclusiv în această seară (marți), când sunt programate meciuri în trei grupe. Așadar, lista de mai sus e pur orientativă, în horă pot intra oricând, de exemplu, Spania, Polonia, Elveția, Italia, Croația, Danemarca și Portugalia (dintre cele clasate acum pe locurile superioare), dar și Turcia, Scoția, Estonia, Muntenegru (dintre cele aflate acum de la locul 4 în jos).

Privind lista cu potențialele adversare la baraj, înțelegem că totul ar depinde de noroc, dacă ajungem aici. Sunt șanse bune să prindem o echipă în fața căreia am pleca favoriți (Israel, Slovenia, Norvegia), după cum sunt șanse să nimerim peste un adversar foarte periculos (Olanda, Ucraina, Rusia).

Ar mai fi de spus că, de când s-a introdus sistemul cu meciuri de baraj, România n-a reușit niciodată să joace cum trebuie acest moment psihologic foarte important. A pierdut atât barajul cu Slovenia, din 2001 (când pleca mare favorită), cât și pe cel cu Grecia, din 2013 (când șansele păreau egale).

În cel mai optimist scenariu, avem nevoie de măcar 4 puncte pentru a fi siguri de calificare

Așadar, afirmația lui Keșeru este mai degrabă neconformă cu realitatea. Dacă atacantul s-a gândit că ne ajung trei puncte pentru că adversarele directe Irlanda de Nord și Ungaria sigur se vor mai poticni, este un calcul periculos și destul de superficial. Nici dacă s-a referit la siguranța locului la baraj (cu încă un punct față de zestrea de acum, România nu mai poate pierde nici măcar matematic locul 3), acesta nu ne garantează deloc prezența la Euro. Ba, dimpotrivă, ne trimite de unde am plecat la startul competiției, pentru că în „dubla” decisivă nu va mai conta deloc ce rezultate s-au obținut până atunci.

Concluzionând, putem spune că, pentru a fi absolut siguri de calificare, mai avem nevoie de cel puțin:

A) 4 puncte dacă Ungaria pierde luni cu Irlanda de Nord;

B) 5 puncte dacă Ungaria obține o remiză sau

C) 7 puncte dacă Ungaria bate luni la Belfast.

Pe scurt, în cel mai optimist dintre scenarii, avem nevoie de măcar o victorie și o remiză în jocurile cu Grecia, Finlanda și Feroe. În cel mai complicat caz, e nevoie de două victorii și o remiză.
Oricum ar fi, niciuna dintre variante nu e, până la urmă, de speriat. Jucăm, totuși, cu două echipe modeste (Feroe și Finlanda), iar Grecia, deși rămâne imprevizibilă și periculoasă (Iordănescu a desemnat-o în continuare cea mai bună din grupă și probabil că are dreptate în ciuda liniei de clasament), este totuși într-o pasă neagră, fără motivație și obiectiv în finalul unei campanii absolut catastrofale.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×