Șansele calificării naționalei României la barajul pentru Cupa Mondială s-au stins la Skopje! „Tricolorii” au sperat timp de câteva minute, dar Macedonia de Nord s-a impus în fața Islandei și a terminat pe locul 2 al Grupei J
Echipa națională a României a sperat până în ultima etapă că va obține calificarea la barajul pentru Cupa Mondială din 2022, dar șansele s-au risipit odată cu fluierul de final de la Skopje. Cu toate că naționala noastră s-a impus în Liechtenstein, Islanda nu a reușit să nu plece învinsă de la Skopje.
Astfel, „tricolorii” încheie campania de calificare pe poziția a treia a grupei și ratează din nou calificarea la un turneu final.
Meciurile și clasamentul Grupei J după ultima etapă
Liechtenstein – România 0-2 (Dennis Man min. 8, Bancu min. 87)
Macedonia de Nord – Islanda 3-1 (Alioski min. 7, Elmas min. 65, min. 87 / Thorsteinsson min. 55)
Armenia – Germania 1-4 (Mkhitaryan min. 58 / Havertz min. 15, Gundogan min. 45+4, min. 50, Hofmann. min. 65)
1. Germania 10 m. – 27 p. – 36-4 (+32)
2. Macedonia de Nord 10 m – 18 p. – 23-11 (+12)
3. România 10 m. – 17 p. – 13-8 (+5)
4. Armenia 10 m. – 10 p. – 9-20 (-11)
5. Islanda 10 m. – 9 p. – 12-18 (-6)
6. Liechtenstein 10 m. – 1 p. – 2-34 (-32)
Calculele calificării naționalei României la barajul pentru Cupa Mondială
Meciul „tricolorilor” încheiat la egalitate în compania Islandei a dat peste cap toate calculele Grupei J în ceea ce privește lupta pentru locul secund, calificant la baraj. Dacă România era favorită înaintea acelui joc, după ce a pierdut două puncte pe teren propriu a ajuns în postura formației care nu mai depinde exclusiv de propriile forțe.
Pentru a ajunge la barajul de calificare la Cupa Mondială, naționala noastră are nevoie atât de o victorie proprie în Liechtenstein, cât și de un pas greșit al Macedoniei de Nord la Skopje împotriva islandezilor.
Înaintea ultimei etape din Grupa J, care va avea loc astăzi, România ocupa locul al treilea al clasamentului, cu 14 puncte – unul singur mai puțin decât Macedonia de Nord. Elevii lui Mirel Rădoi trebuie să câștige cu orice preț în Liechtenstein, dar au nevoie și de un ajutor din partea Islandei, care joi i-a încurcat pe Stadionul Steaua.
În cazul în care România va câștiga în Liechtenstein, va urca pe treapta a doua a podiumului numai în cazul în care Macedonia de Nord nu se va impune în meciul de la Skopje.
Golaverajul net inferior al naționalei României față de cel al principalei contracandidate (+3 față de +10) nu ne lasă, din păcate, alternativa unui rezultat de egalitate în Liechtenstein, chiar dacă Islanda va câștiga pe terenul nord-macedonenilor.