Când se termină metamorfoza naționalei?** Belgienii au alt selecționer față de „meciul tur”, dar noi am schimbat aproape toată echipa! „Postul durere”, nerezolvat de 1 an
În urmă cu exact un an, naționala României disputa un meci amical împotriva Belgiei, pe stadionul din Liege, și avea să simtă pentru prima oară forța unei echipe care se anunță o forță mondială pentru următorul deceniu. „Tricolorii” au pierdut atunci cu 2-1, însă puteau obține pe final o remiză nesperată, dar nemeritată după aspectul jocului. Antrenorul belgienilor de la vremea respectivă, George Leekens, a pus bazele unui „11” care a suferit doar mici modificări de-a lungul unui an de zile. Astfel, deși acum pe banca flamanzilor se va afla Marc Wilmots, acesta a păstrat în prima echipă nu mai puțin de 7 fotbaliști din formația predecesorului său.
În schimb, la cârma naționalei României se află același selecționer ca în meciul de la Liege, dar schimbările sunt mult mai multe. Practic, din echipa de anul trecut, Victor Pițurcă a păstrat doar trei oameni: steliștii Tătărușanu, Pintilii și Chiricheș. Acesta din urmă va fi însă folosit pe un post cu care este mai puțin obișnuit, cel de fundaș dreapta, poziție în continuare deficitară la naționala României. În meciul din Belgia, selecționerul a folosit de asemenea o improvizație, pe dinamovistul Srgian Luchin, provenit de asemenea din fundaș central.
Echipele din amicalul disputat în noiembrie 2011:
Belgia: Gillet – Vanden Borre, Kompany, Van Buyten, Vertonghen – Defour, Fellaini – Chadli, Witsel, Mertens – Mirallas
Antrenor: Georges Leekens
Romania: Tătărușanu – Luchin, Chiricheș, Goian, Raț – Cociș, Lazăr, Pintilii – Varga, B. Stancu, D. Niculae
Antrenor: Victor Pițurcă
Echipele probabile pentru amicalul din noiembrie 2012:
Tătărușanu – Chiricheș, Găman, Gardoș, R. Ștefan – Pintilii, Bourceanu – Maxim, Grozav, Tănase – Marica
Antrenor: Victor Pițurcă
Mignolet – G. Gillet, Van Buyten, Kompany, Vertonghen – Witsel, Fellaini, Defour – Hazard, Benteke, Mertens
Antrenor: Marc Wilmots