Cannavaro ratează Euro!
Teribil început de aventură la Euro pentru naționala campioană mondială! Fostul Balon de Aur a fost înlocuit în lotul campioanei mondiale De Gamberini
Căpitanul Fabio Cannavaro a suferit o accidentare serioasă la piciorul stâng, dublată de un hematom la pulpă, ca urmare a unei ciocniri cu juventinului Giorgio Chiellini, la primul antrenament efectuat în Austria, în cantonamentul de la Baden. A fost mai mult o împingere, dar fostul Balon de Aur din 2006 a căzut rău și a fost nevoit să aștepte întins pe gazon timp de 13 minute, până ce a fost adusă o targă. A fost imediat transportat la spitalul din Moedling, iar apoi la cel din Viena, doctorul echipei naționale a Italiei, Paolo Zeppilli, declarând că în următoarele 24, maximum 48 de ore, se va lua o decizie, în funcție de starea de sănătate a lui Cannavaro. Verdictul a venit mai devreme și a fost unul șocant pentru delegația campioanei mondiale: ruptură de ligamente la glezna stângă, ceea ce l-a trimis pe fundașul lui Real Madrid direct în fața televizorului.
Roberto Donadoni se vede astfel nevoit să abordeze primul său turneu final ca antrenor fără liderul defensivei, punctul forte al squadrei azzurra. În locul lui Cannavaro a fost chemat de urgență Alesandro Gamberini, colegul lui Adi Mutu de la Fiorentina.
"Se spune că meciul cu România ar fi cel mai important, pentru că e cel mai ușor să obținem punctele. Nu e adevărat. Toată lumea spune că va fi dificil cu Olanda și Franța, dar de România nimic, deși nu e inferioară Olandei și Franței" – Roberto Donadoni, selecționer Italia