Luni, 3 iunie 2024, în cadrul unei conferințe de presă, căpitanul Nicolae Stanciu (31 de ani) a oferit noi declarații în vederea turneului EURO 2024, care va începe pe 14 iunie, în Germania.
Naționala României face parte din Grupa E, alături de Belgia, Ucraina și Slovacia. Însă, până la meciurile de foc din Germania, „tricolorii” mai au de dat două teste, în amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein.
Campionatul European va debuta la data de 14 iunie, iar România va intra în competiție trei zile mai târziu, pe 17 iunie, contra Ucrainei. Însă, până atunci, „tricolorii” le vor înfrunta pe Bulgaria și Liechtenstein în două partide amicale, programate pe 4 iunie, respectiv 7 iunie, de la orele 21:30 și 21:00.
La conferința de presă premergătoare duelului amical cu Bulgaria, căpitanul Nicolae Stanciu a încercat să le răspundă reporterilor la cele mai arzătoare întrebări:
„(n.r. – Care e starea de spirit înainte de EURO?) Ne simțim destul de bine, ne bucurăm că suntem din nou împreună. Starea de spirit este cum a fost întotdeauna, una foarte bună, suntem încrezători, dar avem aceste două meciuri în față. Cel de mâine și cel de vineri, trebuie să ne concentrăm pe ele acum, iar după vom avea timp încă o săptămână să pregătim ceea ce ne așteaptă în Germania.
(n.r. – E un grup puternic încât să se poată bate cu Belgia?) Am zis tot timpul lucrul acesta, am vorbit despre unitate, despre spiritul de echipă și despre cât de puternici suntem împreună. Cred că am demonstrat în preliminarii, când multă lume nu se aștepta la unele meciuri. Credeți-mă că forța grupului continuă să crească și încrederea care există între noi e ceva deosebit. Nu pot să vă promit nimic acum, nu am făcut-o nici înainte de preliminarii. Dar vom juca și vom da totul la EURO, nu va fi niciun jucător care să aibă vreun regret după niciun meci. Nu este nicio presiune. Personal nu mă gândesc la un meci de fotbal sau la vreun adversar așa. Presiunea e alta, sunt alți oameni, alte situații în lume care sunt sub presiune. Trebuie să ne bucurăm de fotbal, de acest European, să fim încrezători. Dar să fim conștienți că acolo e un alt nivel și trebuie să ne ridicăm și noi nivelul, să arătăm mai bine ca în preliminarii. Toți suntem conștienți de asta și muncim împreună”, a declarat Nicolae Stanciu, potrivit FRF TV.
Cât despre o eventuală calificare în sferturile de finală de la EURO 2024, Nicolae Stanciu a preferat să fie rezervat și a transmis că el și colegii săi trebuie să ia fiecare meci în parte, pentru că doar așa își vor putea îndeplini obiectivul:
„(n.r. – Se visează la sferturi?) N-am ridicat ștacheta, o vom lua pas cu pas, la fel vom face și acum. Mă gândesc doar la meciurile ce le avem acum, iar apoi mă gândesc doar la Ucraina. Nu am în gând nici Belgia, nici Slovacia. Primul meci e cel mai important. Doamne ajută să ne îndeplinim obiectivul, acela de a ieși din grupe, iar după vom putea vorbi mai mult.
(n.r. – Despre cele două amicale) Cel mai important aspect ar fi să fim toți sănătoși, să nu avem probleme. Dar vom trata meciul ca pe unul oficial, trebuie să ne ridicăm nivelul. Suntem de o săptămână toți și trebuie să punem în aplicare ce ne cere Mister și ce am lucrat la antrenamente. Ne dorim să câștigăm, sunt două meciuri pe care le tratăm ca și cum ar fi oficiale și pentru moralul nostru ar fi bine să le câștigăm.
(n.r. – Despre cotele adversarilor de la Belgia, Ucraina) Nu știu cu ce șanse plecăm în grupă, nu mi-a plăcut să vorbesc despre aceste lucruri. Știu ce facem, ce fel de oamen și de caractere am zi de zi lângă mine în cantonamentul echipei naționale. Și înainte de preliminarii s-a zis că plecăm cu șansa a patra, că vom termina grupa pe locul 4. Nu m-a interesat și nici nu mă interesează valoarea loturilor sau la cât sunt cotați adversarii noștri. Mă interesează ce facem noi, cum suntem noi, cum ne pregătim și să fim bine pe 17, înainte de primul meci. Cred că toată lumea e pregătită de acest EURO și dacă e cineva care nu se simte încă pregătit, va fi. Pentru că mai sunt două săptămâni până la primul meci. Acești 8 ani de așteptare pe mine m-au călit, am avut parte de dezamăgiri în tricoul naționalei, să zic așa. Dar asta ne-a făcut și mai puternici și absolut toată lumea va fi pregătită.
(n.r. – Faptul că unii jucători au evoluat puțin în acest sezon) Nu cred că e un minus, îi știu de atăția ani și îi văd cum se antrenează, cât de mult fac extra și cu siguranță vor fi pregătiți. Avem și aceste două meciuri amicale și toată lumea va fi pregătită din toate punctele de vedere.
(n.r. – Îi pare bine că nu e Courtois la EURO?) Nu știu, cred că Belgia are o echipă puternică și cu el, și fără el. Așa că nu știu ce să răspund la întrebare”, a mai declarat Nicolae Stanciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER