Caraghiostan!** Imaginea naționalei a atins un minim istoric: adversar penibil, meci pe un teren al unui hotel, patru porți pe gazon și o audiență de doar 20 de spectatori!

România a învins cu 4-0 reprezentativa Turkmenistanului în primul meci al naționalei din anul 2012. Ultima oară când România a învins la patru goluri diferență a fost tot un 4-0, și tot într-un meci în premieră, amicalul cu Muntenegru de la 31 mai 2008, înaintea Euro-2008.

Cel de-al 70-lea meci al lui Victor Pițurcă ca selecționer al României a fost umbrit de câteva momente penibile. Adversarul a fost unul modest., ocupant al locului 176 în clasamentul FIFA. Meciul a avut loc în stațiunea Belek, pe al treilea teren al unui hotel! Belek a devenit a 184-a localitate în care a jucat reprezentativa României.

La pauză s-a întrerupt nocturna, astfel că jucătorii au avut nevoie de ajutorul unui operator pentru a găsi drumul spre vestiare! La meci au asistat doar 20 de spectatori, printre ei aflându-se Giovani Becali sau Bela Kassai.

Marius Niculae a fost în premieră căpitan al naționalei, devenind al 89-lea din istorie, iar Claudiu Bumba este primul fotbalist al FCM Târgu Mureș care a jucat în națională. Pe de altă parte, el a devenit al 5-lea cel mai tânăr debutant din istoria reprezentativei.

Potrivit frf.ro, trecuseră aproape 25 de ani de când în reprezentativa României n-au mai jucat în același meci doi fotbaliști ai Universității Cluj (acum aceștia fiind Constantin Grecu și Laurențiu Marinescu). Acest lucru s-a întâmplat la 8 aprilie 1987, cu prilejul amicalului România – Israel 3-2, când în rândurile „tricolorilor” au evoluat, printre alții, Septimiu Cîmpeanu și Zsolt Muzsnay.

A doua partidă de pregătire a tricolorilor se va disputa în compania lui Krivbas Krivoi Rog, ocupanta locului cinci în Ucraina. Amicalul va fi în direct la Digi Sport 1, marți, de la ora 20:00.

Publicat: 28 01. 2012, 14:50
Actualizat: 28 01. 2012, 14:56