Câți bani a câștigat Edi Iordănescu pentru performanța de la EURO 2024. Suma exactă din salariu și bonusurile pentru calificarea la turneul final și pentru ieșirea din grupe. EXCLUSIV

Câți bani a câștigat Edi Iordănescu pentru performanța de la EURO 2024. Suma exactă din salariu și bonusurile pentru calificarea la turneul final și pentru ieșirea din grupe. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Edi Iordănescu a câștigat prime destul de bune pentru calificarea României la EURO 2024, dar și pentru ieșirea tricolorilor din grupe.

Edi Iordănescu a plecat de la echipa națională, dar au fost câțiva oameni de fotbal care au spus că selecționerul României trebuia să fie mult mai bine respectat din punct de vedere salarial.

Unii oameni de fotbal de la noi din țară chiar au spus că și antrenorii săi secunzi nu au încasat banii cuveniți pe valoarea muncii lor.

Câți bani a câștigat Edi Iordănescu pentru performanța de la EURO 2024

Însă, ProSport a aflat că Edi Iordănescu a avut un salariu decent pentru nivelul de trai din România. Fostul selecționer încasa lunar aproximativ 20.000 de euro.

Iar primele încasate de el, prime meritate din plin pentru performanța obținută sub mandatul său au fost de 100.000 de euro pentru calificarea la Campionatul European 2024 din Germania plus 100.000 de euro pentru ieșirea tricolorilor din grupe la EURO.

Mesajul lui Edi Iordănescu după ce a părăsit naționala României

După ce s-a anunțat oficial pe site-ul FRF că Edi Iordănescu nu va mai continua pe banca echipei naționale a României acesta a postat și el următorul anunț.

„Dragi suporteri români,

Am început cu încredere totală un drum ce părea imposibil pentru cei mai mulți și mi-am asumat cu toată inima această misiune în care am investit tot ce am avut mai bun ca om și ca antrenor.Am construit o echipă performantă, demnă de tradiția și renumele României, și sunt mândru că am avut șansa să pot lucra alături de fotbaliști cu un caracter extraordinar și cu un potențial deosebit.

Am trăit împreună momente pentru istorie, încărcate cu emoții incredibile. Am fost fericit și onorat că putem produce fericire pentru milioane de români. Sunt convins că prin sacrificiul acestor băieți minunați am inspirat și vom inspira generații, iar copiii noștri vor crește având modele românești de urmat.Dar nu a fost mereu un drum al sărbătorii. Ci și al sacrificiilor. Iar cele făcute de mine nu contează. Însă pentru cele făcute de familia mea sunt dator să îmi țin acum promisiunea.Pentru că am promis că ne vom califica la EURO. Și ne-am calificat. Câștigând o grupă, fără înfrângere.

Am promis că mergem la EURO să ne batem cu toată ființa și să facem românii mândri de această echipă. Așa am făcut. Mai mult decât atât, la turneul final din Germania, spiritul echipei naționale a unit românii de pretutindeni și a arătat încă o dată chipul adevărat al României, redobândind prin sacrificiu și demnitate respectul întregii lumi.Dar, în același timp, am promis familiei mele, în momentele grele prin care am trecut din acest parcurs, când ea a suferit și m-a susținut dincolo de toate, că îmi voi îndeplini și datoria față de ea, după ce îmi voi face deplin datoria față de echipa națională și față de România.

Acum e momentul să îmi țin cuvântul și față de familia mea.Misiunea mea ca selecționer al echipei naționale s-a încheiat.Generația de Suflet a ajuns să își știe singură drumul. L-am construit împreună, am adus principii și valori care nu pot să dispară peste noapte, am consolidat împreună o disciplină a muncii, un spirit de luptă și o mentalitate care vor rămâne. Sunt cele mai mari câștiguri, dincolo de performanța sportivă!Acești jucători au un potențial fantastic, sunt sigur că și-l vor împlini, iar eu voi fi cel mai mândru să urmăresc acest parcurs. Din postura de suporter numărul unu al lor, prin orice provocări vor avea, așa cum le-am fost alături prin orice provocări, până acum, ca antrenor.

Ca să nu existe nicio speculație inutilă, voi fi la fel de realist și transparent cum mă știți:

1. Am primit multe oferte în toată această perioadă de timp, pe toată durata mandatului meu de selecționer al României, dar, așa cum v-am spus mereu: nu am negociat nici măcar o secundă cu cineva!

2. Am avut o relație perfectă cu echipa FRF, am fost sprijinit, ascultat, înțeles și m-am bucurat de colaboratori excepționali din toate zonele de activitate.

3. Îi mulțumesc președintelui Răzvan Burleanu pentru că am avut șansa unei colaborări totale cu un partener extraordinar, care prin înțelepciune și dialog a susținut munca mea. Aportul său și al echipei FRF în obținerea performanțelor a fost unul fundamental.

4. Nu am venit la echipa națională pentru bani. Nu plec de la echipa națională pentru bani.

5. Am ales drumul foarte greu în momentul poate cel mai greu. Iar acum trebuie să aleg drumul firesc după ce am încheiat împreună un parcurs fericit. Voi reveni cu detalii despre parcursul meu la momentul potrivit.

În prima mea declarație publică în calitate de selecționer al României, în ianuarie 2022, vă mărturiseam că îmi doream din tot sufletul ca românii, atunci când pleacă de la stadion, să fie împăcați cu gândul că jucătorii naționalei au dat totul.

Astăzi plec eu, împăcat cu gândul că m-am ținut de cuvânt.

Cea mai mare onoare pentru mine a fost și va rămâne faptul că am putut să antrenez naționala țării mele, să reprezint România și românii.

Am antrenat poate cea mai iubită generație a echipei naționale, una care și-a câștigat prin muncă și dăruire această dragoste. Iar cuvintele, dragi suporteri români, sunt prea puține că să îmi exprim recunoștința față de dragostea voastră!

Hai, România! Oricând și pentru totdeauna!

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×