Grupa României de la EURO 2016, în care naționala lui Iordănescu va înfrunta Franța, Elveția și Albania, va produce unul dintre cele mai ciudate momente din istoria competiției. Pe 11 iunie, la Lens, frații Xhaga – Taulant și Granit – vor juca unul împotriva celuilalt, în meciul Elveția – Albania,
În naționala Elveției joacă acum Granit Xhaka, Behrami, Dzemaili, Shaqiri și Mehmedi, toți fotbaliști cu origini albaneze – chiar dacă din Kosovo. Ba, mai mult decât atât, interesant este că frații Taulant Xhaka și Granit Xhaka se vor întâlni ca adversari sâmbătă, 11 iunie, la Lens, în meciul direct Albania – Elveția.
În timpul tragerii la sorți, Granit se afla pe teren, în meciul pe care echipa sa, Borussia Monchengladbach, l-a pierdut pe terenul lui Bayer Leverkusen, scor 0-5. La pauza întâlnirii, tatăl celor doi frați a coborât la vestiare pentru a-l anunța pe fiul său că Elveția și Albania au nimerit în aceeași grupă la EURO 2016. Jurnalistii albanezi l-au sunat pe Ragip Xhaka, iar acesta a povestit reacția emoționantă a jucătorului elvețian: „Granit era foarte emoționat când i-am spus. Mi-a zis: >”.
Granit Xhaka (23 de ani) s-a născut la Basel, în Elveția, dar părinții sunt din Kosovo. Ottmar Hitzfeld l-a comparat, în urmă cu ani, cu Schiweinsteiger, dar Xhaka – elvețianul s-a făcut remarcat prin inteligența sa deosebită și prin pasiunea pentru știință. Fratele său, Taulant Ragip Xhaka (24 de ani), s-a născut tot la Basel, dar a ales să joace pentru naționala Albaniei.
În octombrie, când naționala Albaniei a obținut calificarea la Euro 2016 după o victorie cu 3-0 în Armenia, „elvețianul” Granit Xhaka a postat pe contul său de Instagram un selfie în care plânge și strânge pumnul drept. „2-0 Albania”, a scris el, emoționat de faptul că țara părinților săi va merge în premieră la un turneu final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER