Ce a făcut selecționerul Ungariei când a auzit pe cine a numit România. Reacția antrenorului maghiarilor a venit imediat

Image: 895125060, License: Rights-managed, Restrictions: Contributor country restriction: Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide. Contributor usage restriction: Advertising and promotion, Consumer goods, Direct mail and brochures, Indoor display, Internal business usage, Commercial electronic, Personal use. Contributor media restriction: {DDA7A6BA-2F96-453B-A53C-529FF1559E56}, {DDA7A6BA-2F96-453B-A53C-529FF1559E56}, {DDA7A6BA-2F96-453B-A53C-529FF1559E56}, {DDA7A6BA-2F96-453B-A53C-529FF1559E56}, {DDA7A6BA-2F96-453B-A53C-529FF1559E56}, {DDA7A6BA-2F96-453B-A53C-529FF1559E56}, {DDA7A6BA-2F96-453B-A53C-529FF1559E56}., Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Selecționerul Ungariei nu a stat pe gânduri și l-a contactat pe Mircea Lucescu când a fost numit selecționerul României înainte de startul Ligii Națiunilor.

Edi Iordănescu și-a încheiat contractul cu FRF și nu a mai continuat la echipa națională, dar Federația a găsit rapid un înlocuitor. Marco Rossi, selecționerul Ungariei, l-a felicitat pe fostul său antrenor pentru numirea pe banca tehnică a tricolorilor.

Selecționerul Ungariei, primul care l-a felicitat pe Mircea Lucescu: „El mi-a dat primul mesaj”

Mircea Lucescu preia naționala României cu doar câteva săptămâni înainte de primele meciuri din Liga Națiunilor. Pentru experimentatul antrenor urmează o perioadă dificilă în care trebuie să alcătuiască un lot solid cu jucători care pot demonstra că echipa națională nu a reușit doar o „minune” la EURO, ci că poate lega mai multe rezultate pozitive și după turneul din Germania.

Noul selecționer a dezvăluit cine l-a contactat și l-a felicitat prima oară. Este vorba de Marco Rossi, selecționerul Ungariei și fostul elev al lui Lucescu de pe vremea când antrena la Brescia. Marco Rossi a jucat sub comanda românului în perioada 1991-1993.

„Marco Rossi este selecționerul Ungariei, el mi-a dat primul mesaj, el a fost și jucătorul meu la Brescia. Eu știu exact unde sunt acum, trebuie să mă încarc foarte bine pentru ceea ce urmează. Am și simpatizanți, dar am și oameni care s-ar bucura de un insucces. Mulți poate mă invidiază, dar eu nu mă invidiez.

Doar cei care au făcut la un moment dat parte din fotbal înțeleg ce înseamnă să trăiești constant într-o stare de tensiune. Când ai început meseria aceasta, nu poți renunța așa ușor la ea”, a declarat Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu, felicitat și de conducerea ultimului club la care a antrenat

Cei de la Dinamo Kiev nu au uitat de antrenorul cu care au cucerit trei trofee. Mircea Lucescu a fost felicitat de clubul ucrainean la care a antrenat ultima oară înainte de a lua o pauză. Alături de Dinamo Kiev a cucerit titlul, Cupa și Supercupa Ucrainei în sezonul 2020/2021.

„După ce a plecat de la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a avut o mulțime de oferte pentru a-și continua cariera de antrenor, dar a ales echipa națională a României. O responsabilitate imensă este ceva ce Mircea Lucescu a avut întotdeauna în cariera sa de antrenor. Acum, la 79 de ani, el revine pe banca primei reprezentative a țării sale. Asta merită respect!

Dinamo Kiev îi urează lui Mircea Lucescu mult succes și multe victorii cu echipa națională a României”, au transmis ucrainenii prin intermediul unui comunicat.

Mircea Lucescu a antrenat naționala României în perioada 1981-1986, după prima sa experiență ca tehnician la Corvinul Hunedoara. A urmat o carieră formidabilă cu zeci de trofee cucerite. De-a lungul carierei a mai antrenat la Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Besiktas, Sahtior, Zenit, Turcia și Dinamo Kiev.

Publicat: 08 08. 2024, 11:47