CE CHazard!
Terim a început cu intenții defensive și cu speranța că ai săi ar putea lovi decisiv iarași pe contraatac, așa cum a făcut-o Turan cu Elveția. Ceea ce Bruckner a anticipat și l-a trimis în avanposturi pe Koller. Iar „uriașul” și-a făcut din plin treaba, fiind un adevărat coșmar pentru fundașii turci. Și tot el a înscris singurul gol al Cehiei în minutul 34, trimițând sub transversală la centrarea lui Grygera. Fără replică pentru Volkan Demirel.
Nevoită să atace, Turcia a început partea secundă în jumatatea adversă. Dar o singură dată au reușit să amenințe cu adevarat poarta apărată de Cech, la reluarea spectaculoasă a lui Nihat (48). Mai inteligenți au fost cehii, reușind să speculeze de mai multe ori spațiile libere rămase în apărarea turcă. Mai întâi, Koller a scăpat pe contraatac, însă l-a trădat finalizarea (60). Nu a mai ratat Plasil, peste cateva minute, și a făcut 2-0. Volkan putea să mai primească un gol, dacă nu îl salva bara la reluarea lui Polak (71).
Turan a fost până la urmă cel care a înscris al treilea gol al partidei, readucându-i pe turci din nou în carti (75). Și a fost doar primul. Căci Turcia e echipa finalurilor de meci. Când nu mai existau speranțe nici pentru golul egalării, Cech i-a făcut cadou un gol lui Nihat (87). Tot Nihat a mai profitat o dată de greșeala fundașilor cehi, care încă nu-și reveniseră din șocul egalării (89). Asta nu a fost tot. Volkan Demirel a primit "roșu" în prelungiri. Dar Cehia nu au mai putut profita de faptul că în poarta turcilor intrase un jucător de câmp, Tuncay. Echipa lui Terim merge în sferturi! De cealaltă parte, cariera de antrenor a lui Bruckner se încheie cu un moment extrem de trist.