Ce debut pentru Keșeru: gol la primul meci în națională

Pentru meciul naționalei din Andorra, unul în care tricolorii aveau nevoie de multe goluri pentru a mai spera la calificarea pentru barajul de accedere la Campionatul Mondial din 2014, Victor Pițurcă a decis să îl titularizeze în premieră pe Claudiu Keșeru.

Atacantul lui Bastia a bifat cu această ocazie și prima prezență în tricoul naționalei mari și a reușit să marcheze evenimentul cu o reușită, chiar la debut.

În minutul 42, Keșeru s-a aflat la capătul unei centrări venită de pe dreapta, de la Bogdan Stancu, și a reluat cu capul din apropiere, peste eroul din poarta andorranilor, Ferran Pol.

17 goluri a marcat Keșeru în sezonul trecut pentru Angers, în liga secundă din Franța
 

Publicat: 11 10. 2013, 22:28
Actualizat: 12 10. 2013, 09:55