Ce explicații a găsit FRF pentru faptul că Lucescu a preluat naționala Turciei: „E foarte greu să înlocuiești un salariu de jumătate de milion de euro cu unul de trei milioane!” Hagi, printre posibilii înlocuitori ai lui Daum

Andrei Vochin încearcă să repare imaginea FRF și susține că Mircea Lucescu a fost contactat după EURO 2016. Consilierul lui Răzvan Burleanu spune că a avut discuții inclusiv cu Olăroiu, însă banii au reprezentat o problemă în fiecare dintre cazuri.

FRF a fost pusă la zid după ce Mircea Lucescu a devenit selecționerul naționalei Turciei. Lui Răzvan Burleanu i s-a reproșat că nici măcar n-a încercat printr-o discuție să se lămurească dacă Lucescu ar fi fost dispus să vină la naționala României. Andrei Vochin încearcă să se apere și spune că Mircea Lucescu a fost contactat după EURO, dar banii au fost principalul obstacol. N-a explicat însă de ce FRF nu l-a contactat și în această vară, când era liber de contract:

„Am văzut că se tot vorbește că Mircea Lucescu nu a fost contactat pentru a prelua naționala României. Eu spun că e bine să-l întrebați pe domnul Mircea Lucescu dacă a fost contactat de președintele Răzvan Burleanu după EURO 2016. Mai mult de atât, e foarte greu să înlocuiești un salariu de jumătate de milion de euro cu un salariu de trei milioane de euro”, a declarat Andrei Vochin, potrivit Dolce Sport.

Consilierul lui Răzvan Burleanu spune că a încercat să-l aducă și pe Cosmin Olăroiu, dar acesta era legat de club de o clauză de reziliere mult prea mare pentru posibilitățile FRF: „Cu Olăroiu, chiar eu am discutat. Mi-a spus foarte clar că el are un salariu bun acolo, are o clauză de reziliere foarte mare și nu poate să-și permită să vină la echipa națională. După ce am discutat toate aceste aspecte, pe care el le știe, apar fel de fel de oameni care vor să fie binevoitori și să spună că noi n-am vorbit niciodată cu Olăroiu, că Olăroiu ar fi venit gratis”.

Vochin mai spune că Gică Hagi este o opțiune pentru postul de selecționer, deși relațiile dintre „Rege” și actuala conducere FRF sunt foarte reci: „În momentul în care se va pune problema schimbării selecționerului, Gică Hagi va fi una dintre variante din punct de vedere tehnic. Merită cu prisosință a doua șansă la echipa națională”.

Publicat: 17 08. 2017, 17:22
Actualizat: 17 08. 2017, 17:23