Ce i-a garantat Mircea Lucescu lui Olimpiu Moruțan, mijlocașul român care a suferit o accidentare extrem de gravă

Sursă foto: Profimedia. 09.12.2024
Vezi galeria foto - 5 poze

Olimpiu Moruțan, fotbalistul de la Pisa, a dezvăluit ce i-a garantat Mircea Lucescu după accidentarea suferită.

Jucătorul din Serie B nu s-a mai ascuns și a transmis ce promisiune i-a făcut selecționerul naționalei României.

Ce i-a garantat Mircea Lucescu lui Olimpiu Moruțan, mijlocașul român care a suferit o accidentare extrem de gravă

Olimpiu Moruțan, care a suferit o accidentare extrem de gravă în Ankaragucu – Beşiktaş, scor 0-0, a fost la un pas să își încheie cariera la doar 25 de ani.

Fotbalistul român s-a recuperat în urma rupturii tendonului lui Ahile și e aproape să revină pe gazon. Fostul jucător al lui Gigi Becali speră ca naționala României să obțină calificarea la Campionatul Mondial.

Selecționerul Mircea Lucescu i-a dat asigurări lui Moruțan că îl va convoca după ce își va reveni complet din accidentare.

„Fiecare jucător de la echipa națională își dorește să joace la un campionat mondial. Vrem să muncim la fel de bine cum am făcut-o și în calificările trecute, să avem o ambiție foarte mare și să ne autodepășim.

(n.r. ce a vorbit cu Mircea Lucescu) Foarte multe nu am apucat să vorbesc. Mi-a spus să revin după această accidentare, să încep să joc și, cu siguranță, o să fiu convocat și la echipa națională dacă eu o să fiu bine și o să mă simt 100%.

Mă bucur că am revenit la Pisa, după ce am fost la Isokinetic, la Bologna, unde am făcut o recuperare foarte bună. Acum am început antrenamentele cu echipa, de la zi la zi doresc să progresez și să îmi recapăt condiția fizică.

Eu îmi doresc să revin cât mai repede, dar așteptăm să fie totul ok, să fiu bine fizic și sper să joc la sfârșitul lunii. Am primit foarte multe mesaje de încurajare.

Este greu să zic că unul singur m-a emoționat cel mai tare. Mă bucur că prietenii, apropiații, familia m-au sunat, m-au susținut și m-au încurajat să trec peste această accidentare.

Nu îmi reproșez nimic și nu am o explicație pentru această accidentare. Știu cât de mult am muncit și cât de mult am stat la recuperare după fiecare antrenament, așa că abia aștept să revin”, a declarat Olimpiu Moruțan pentru GSP.

Publicat: 09 12. 2024, 15:14
Actualizat: 09 12. 2024, 15:16