Mirel Rădoi a vorbit la ”Marius Tucă Show” despre perioada în care a antrenat FCSB, reamintindu-și cât de greu este pentru un tehnician să lucreze cu patronul Gigi Becali.
„Imposibil nu e, dar este foarte greu. E un om foarte activ, eu ii ziceam: ‘mata ai niște idei geniale’, dar mă suna de anumiți jucători, le muta pozițiile… Noi am avut o relație ok, însă la un moment dat a vrut să se implice și i-am zis că eu nu accept așa ceva. Eram la început de carieră, nu puteam să fac compromisuri, el a înțeles foarte bine și nu au mai fost probleme”, a declarat Rădoi.
Totodată, selecționerul a povestit cum reușea Cosmin Olăroiu să-l păcălească pe Gigi Becali.
Întrebat de Marius Tucă dacă Gigi Becali îi dădea lui Cosmin Olăroiu Indicații în momentul în care acesta antrena Steaua, iar Rădoi era jucător, selecționerul naționalei României a punctat:
„Eu nu am cum să știu lucrurile astea… În perioada aia nu avea acces total la echipă și Oli putea să îl mai păcălească din când în când, adică dacă nașul îi spunea: ‘vreau să joace Mirel’, el îi zicea: ‘da, da, o să joace Mirel’, dar a doua zi îi zicea că nu mai joacă Mirel, că l-a lovit Dică la antrenament, el nu avea cum să știe, dar acum nu ai cum să mai faci lucrurile astea”, a mai spus Mirel Rădoi la „Marius Tucă Show”.
Rădoi apreciază mai mulți antrenori români, dar Cosmin Olăroiu rămâne cel care l-a ajutat cel mai mult. Hagi este, însă, cel care face diferența prin strategia sa.
„Cel mai mult Cosmin Olăroiu și-a pus amprenta asupra carierei mele, dar dacă aș face un mix, ar fi Sorin Cârțu și Victor Pițurcă, pentru disciplina pe care o impun, Gheorghe Hagi, pentru că el lasă jucătorii să își dezvolte creativitatea. În ceea ce privește felul de a pregăti un meci, cred că Răzvan Lucescu și Cosmin Olăroiu sunt antrenorii care pregătesc în detaliu fiecare partidă”, a spus Mirel Rădoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER