Ianis Hagi (24 de ani) a avut o prestație lamentabilă în Belarus – România, 0-0, și a primit una dintre cele mai mici note din echipa lui Edi Iordănescu.
Elevii lui Edi Iordănescu au dezamăgit în meciul dintre Belarus și România, iar Ianis Hagi a primit una dintre cele mai mici note de pe teren.
Fiul lui Gică Hagi a început partida de la Budapesta pe banca de rezerve și a fost aruncat în luptă de selecționer abia în minutul 61, când i-a luat locul lui Denis Alibec.
Fotbalistul de la Alaves nu a reușit să aducă vreun plus în jocul „tricolorilor”, ceea ce s-a reflectat și în notele primite de fotbaliștii noștri. Ianis Hagi a fost notat de Flashscore cu 6,5, doar Louis Munteanu (6,1) și Darius Olrau (6,3) – și ei intrați pe parcurs – „depășindu-l” la acest capitol.
Pe „lista neagră” au mai intrat cei doi titulari de la Universitatea Craiova, Vladimir Screciu (6,7) și Nicușor Bancu (6,9).
Cea mai mare notă din echipa României a primit-o fundașul dreapta Andrei Rațiu (Rayo Vallecano – 7,7), urmat îndeaproape de mijlocașul Nicolae Stanciu (Damac – 7,6) și de apărătorul central Radu Drăgușin (Genoa – 7,4).
Omul meciului a fost, potrivit notelor acordate de sursa citată mai sus, fundașul stânga al bielorușilor, Kirill Pechenin (Orenburg, din Rusia – 7,9).
Selecționerul Edi Iordănescu a fost criticat de fostul internațional Ilie Dumitrescu din cauza faptului că nu l-a jucat pe Ianis Hagi în spatele vârfurilor, ci în banda stângă.
„Nu am avut un lider în teren. Cum a fost Ianis Hagi în alte meciuri, cum a fost Nicolae Stanciu după ce a ratat penalty (n.r. în meciul cu Kosovo de pe Arena Națională). Acum, nu am văzut pe nimeni. Asta putea să facă Edi Iordănescu, să vină cu ceva. Să îl scoată pe Screciu de acolo, în minutul 61, și să bage un număr 10. Pe Ianis.
Ziceți-mi un meci în care Ianis Hagi a făcut ceva remarcabil din banda stângă! El face doar când vine pe picior schimbat sau acolo, în spatele vârfului, număr 10. Asta putea face ca să surprindă Edi Iordănescu.
Alibec trebuia păstrat pentru că are nebunia aia, îți face ceva, mai dă un șut, mai găsește o pasă. Drăguș a fost bun cât a fost în bandă, unu la unu cu adversarul. În centru i-a fost mult mai greu.
Și, se mai putea face ceva. Să renunți la un fundaș lateral și să vii cu un mijlocaș. Cazul lui Sorescu, dacă ar fi fost. Cam astea ar fi fost mutările. Dar nu au prins o seară bună”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Digi Sport.
Belarus – România (21:45, Antena 1), Andorra – Kosovo (joi) România – Andorra (21:45, Prima TV), Elveția – Belarus (15 octombrie) Israel – Elveția (15 noiembrie) Israel – România, Belarus – Andorra, Elveția – Kosovo (18 noiembrie) România – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21 noiembrie) Kosovo – Israel (amânat, încă nu s-a stabilit data la care se va juca)
1. Elveţia – 6 meciuri – 14 puncte 2. România – 7 meciuri – 13 puncte 3. Israel – 6 meciuri – 11 puncte 4. Kosovo – 7 meciuri – 7 puncte 5. Belarus – 7 meciuri – 5 puncte 6. Andorra – 7 meciuri – 2 puncte
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER