Ce s-a întâmplat cu Mircea Lucescu la pauza meciului Cipru – România 0-3, în vestiarul naționalei. Ce le-a cerut fotbaliștilor: „Le-am zis clar”

SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 13 octombrie 2024
Vezi galeria foto - 6 poze

La conferința de presă de după meciul Cipru – România 0-3, din etapa 3 a Ligii Națiunilor, Mircea Lucescu (79 de ani) a dezvăluit ce le-a cerut fotbaliștilor săi la pauză, atunci când tabela de marcaj indica deja scorul de 3-0 în favoarea lor.

Pe stadionul AEK din Larnaca, „Il Luce” a bifat cea de-a 61-a partidă în calitate de selecționer. Totuși, a fost doar al 3-lea duel din actualul mandat de pe banca echipei naționale.

„Le-am zis clar să nu mai forțăm”. Mircea Lucescu a explicat de ce fotbaliștii săi au scăzut turația în repriza secundă a duelului Cipru – România 0-3

Naționala de fotbal a României a început ca din tun partida din deplasare cu Cipru, disputată sâmbătă seară, 12 octombrie 2024, în etapa 3 din actuala campanie a Ligii Națiunilor.

„Tricolorii” au preluat conducerea la nivelul tabelei de marcaj încă din minutul 16, atunci când Dennis Man a punctat cu un șut din careul de 6 metri. Mai apoi, Valentin Mihăilă a scos o lovitură de la 11 metri, pe care Răzvan Marin a transformat-o cu succes în minutul 25. Și, în cele din urmă, tabela de marcaj a fost închisă în minutul 36, de Radu Drăgușin, care a primit o centrare excelentă de la Dennis Man și a reluat cu capul în plasă, din 6 metri. A fost primul gol înscris de Radu Drăgușin la echipa națională.

În repriza secundă, jocul „tricolorilor” a scăzut în intensitate și s-a văzut clar că obiectivul principal nu a mai fost acela de a se marca goluri. Iar la conferința de presă de după meci, Mircea Lucescu a transmis răspicat că aceasta a fost o indicație pe care el a dat-o la pauză. Motivul? „Il Luce” a vrut să conserve energia fotbaliștilor, deoarece marți, 15 octombrie 2024, de la ora 21:45, România va evolua în deplasare cu Lituania, în etapa 4 din Liga Națiunilor:

La pauză când am discutat, le-am zis clar să nu mai forțăm, să încercăm să ținem de… Pentru că jucăm peste 2-3 zile. Dar când se ivesc posibilități de a contraataca, de a transforma recuperările noastre în atacuri poziționale rapide, s-o facem. Eu sunt mulțumit de rezultat”, a declarat Mircea Lucescu, după Cipru – România 0-3.

9 puncte și un golaveraj de 9 cu 1

După încheierea etapei 3 din Liga Națiunilor, fotbaliștii antrenați de Mircea Lucescu pot fi mândri cu prestațiile pe care le-au reușit. „Tricolorii” conduc Grupa 2 din Liga C valorică, având un total de 9 puncte și un golaveraj de 9 cu 1. România le-a învins pe Kosovo (3-0), Lituania (3-1) și Cipru (3-0), reușind să înregistreze o medie de 3 goluri înscrise pe meci.

Clasamentul din Grupa 2 este completat de Kosovo, cu 6 puncte și un golaveraj de 6 cu 4, Cipru, cu 3 puncte și un golaveraj de 1 cu 7, și Lituania, care nu a acumulat niciun punct după 3 meciuri, dar are un golaveraj superior față de Cipru, respectiv 2 cu 6.

Marți, de la orele 21:45, Kosovo va primi vizita Ciprului la Priștina, iar România va merge la Kaunas pentru a o înfrunta pe Lituania.

Publicat: 13 10. 2024, 09:30
Actualizat: 13 10. 2024, 09:34