Un fost mare atacant al naționalei României crede că FRF ar trebui să-i prelungească contractul lui Edi Iordănescu, însă numai dacă tricolorii vor face o figură frumoasă la Campionatul European din Germania.
În ciuda reușitei lui Edi Iordănescu de a califica România la EURO 2024, Ciprian Marica a spus că acest rezultat nu este îndeajuns și a dat de înțeles că FRF ar trebui să-i prelungească contractul doar dacă tricolorii nu se vor face de râs la turneul final de anul viitor.
„Viața antrenorilor depinde de rezultate. Sigur, Edi a reușit o calificare, o performanță importantă, însă asta nu înseamnă că trebuie să-i fie prelungit contractul cu orice preț sau să mergi cu el până în pânzele albe, pentru că a reușit o calificare.
Cu siguranță, va depinde în continuare de rezultate. Dacă vom face o figură frumoasă la Euro atunci de ce nu? Sunt pentru continuitate. Dar nu-mi imaginez că trebuie să-i prelungim contractul lui Edi în condițiile în care face un Campionat European execrabil.
Totul depinde de strategia Federației, cum o gândesc cei de acolo. E cu dus și întors. De multe ori, chiar dacă lucrurile sunt bune, e bine să-l lași pe om să arate că își dorește, că își dă interesul în continuare.
Deocamdată, pe lângă faptul că dovedește că este selecționer, Edi este și inspirat. Titularizarea lui Pușcaș în meciul cu Israel este testul lui suprem. Are tot ce-i trebuie să mai continue. Nu cred însă că ne vom face de râs la Euro și vom fi o surpriză plăcută!”, a declarat Marica pentru GSP.
Ciprian Marica a mărturisit că a avut mari emoții la partida decisivă dintre Israel și România, scor 1-2.
„Ca niciodată, am avut emoții. Spun asta, pentru că dacă îmi aduc bine aminte, unele calificări le-am pierdut cu mult înainte să se termine grupa. Altă dată se vedea că n-avem șanse. Acum deși aveam șanse reale am avut emoții, ca atunci când eram jucător.
Mă bucur că ne-am calificat. Edi Iordănescu demonstrează că este antrenor. De ce spun asta? Nimeni din România, deci nici eu, nu credeam că va începe cu Pușcaș titular în atac. Nimeni nu credea că va merge pe cartea asta, din mai mai multe considerente.
Dar, Edi a simțit-o, i-a ieșit, bravo lui! Cred că l-a simțit foarte bine la antrenamente pe Pușcaș, altfel nu-mi explic.
Repet, eu unul n-am crezut că Edi va avea curajul ăsta. Mă ghidam după jocurile slabe făcute de Pușcaș la echipa națională, după faptul că presa punea o presiune destul de mare asupra lui și îi contesta prestația la națională.
Nici la echipa de club n-a jucat prea mult. Cu toate astea, Edi l-a simțit bine și a mers pe feeling-ul lui. Bravo lui! Uite că Pușcaș a făcut, poate, cel mai bun meci al lui la națională într-un meci atât de important”, a mai spus Ciprian Marica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER