Ce simt

Îmi cer scuze că deschid subiectul despre echipa națională de fotbal a României, acest fundamental impozit pe prostie al cetățeanului nostru de pretutindeni. Numai că, din senin, un amic mi-a adresat întrebarea: „Ce-ai simțit, mă, nenorocitule, în ultimele zece zile?” și am început să cred că aceste câteva virgule strategice mă obligă la un bilanț fulgerător. Încerc să-l mulțumesc cu incertitudinile mele imbatabile.
Oare m-am ales cu ceva după atâtea ore de fotbal?

A priceput cineva o iotă din jocul băieților noștri? Apropo, încotro se uita Pițurcă după penalty-ul lui Mutulică, mie mi s-a părut că undeva între înainte și înapoi, încercând parcă să-și fixeze privirea pe un sentiment, nu pe un eveniment. Preț de o secundă, cine nu și-ar fi dorit să evadeze din masca lui și să se refugieze la pieptul Oanei Zăvoranu?!

Nu cred în apărări supraetajate, cum nu mai cred nici pensionarii din sectorul 3 în borduri. Mă irită să știu că nu pot trece de mijlocul terenului până la sfârșitul contractului cu Africa 2010.
Să presupunem că aș fi un cal. Meciul cu Olanda mi-ar fi lăsat în gură un gust de fan artificial. Chimicale, cum ar spune nea Mitică. N-aș fi avut după ce bea apă. Probabil că la un moment dat aș fi proptit oiștea aia în gard și aș fi cerut să fiu împușcat.