Cea mai accesibilă grupă din istorie! Sorții n-au fost niciodată atât de favorabili României. ANALIZĂ
România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal – EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorţi efectuate sâmbătă la Elbphilharmonie din Hamburg.
Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina – Ucraina şi Israel – Islanda.
Dumitru Dragomir, fost președinte LPF, a subliniat norocul de care a avut parte România la tragerea la sorți, referindu-se la tatăl selecționerului, Anghel Iordănescu. „Ce grupă trăsnet avem! Cred că a tras-o tatăl lui Edi Iordănescu! Șanse sunt, dar nu cred că ne vom califica. Pe locul doi am putea veni. Ucraina vine sigur în grupa noastră. Noi cu ei ne vom bate, nu cu Slovacia!”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit ProSport.
Sorții n-au fost niciodată atât de favorabili României
Dincolo de vorbele lui Dragomir, realitatea demonstrează că aceasta este cea mai accesibilă grupă din istoria participării României la turneele finale ale Campionatului European. Belgia este o echipă redutabilă, care care a dezamăgit crunt la CM 2022, unde a fost eliminată în faza grupelor, Slovacia este o formație cam de nivelul nostru, deși a fost prezentă la CE 2020 și CE 2016, iar niciuna din careul Bosnia-Herţegovina, Ucraina, Israel, Islanda nu e o echipă care să producă fiori prin valoarea ei. Mai ales, în contextul în care de-a lungul istoriei, la turneele finale europene am întâlnit echipe precum Franța, Spania, Germania, Anglia, Portugalia, Italia sau Olanda.
România la EURO:
ROMÂNIA LA EURO 1984
GRUPA B: Spania, RFG, Portugalia, România
La turneul final din 1984 au participat doar opt echipe, practic echipa gazdă plus câștigătoarele celor șapte grupe de calificare. România a căzut în grupă cu Germania de Vest (vice-campioana mondială), Spania, care avea să ajungă în finala EURO 1984 și Portugalia, semifinalistă la acel turneu final. Tricolorii au remizat, 1-1 cu Spania, au pierdut, 1-2 cu RFG și 0-1 cu Portugalia.
Adversarele României aveau fotbaliști formidabili: Germania – Schumacher, Briegel, Brehme, Littbarski, Mattheus, Voller, Rummenige, Spania – Arconada, Camacho, Gordillo, Gallego, Santiliana, Carrasco, Portugalia – Bento, Jordao, Chalana, Pacheco, Sousa, Diamantino, Nene.
Lotul României:
Portari: Silviu Lung (Universitatea Craiova), Dumitru Moraru (Dinamo), Vasile Iordache (Steaua)
Fundași: Mircea Rednic (Dinamo), Costică Ştefănescu (Universitatea Craiova), Nicolae Ungureanu (Universitatea Craiova), Gino Iorgulescu (Sportul Studenţesc), Nicolae Negrilă (Universitatea Craiova), Ioan Andone (Dinamo), Ion Zare (FC Bihor)
Mijlocași: Aurel Ţicleanu (Universitatea Craiova), Michael Klein (Corvinul), Ladislau Boloni (ASA Tg. Mureş), Gheorghe Hagi (Sportul Studenţesc), Mircea Irimescu (Universitatea Craiova), Marin Dragnea (Dinamo), Ionel Augustin (Dinamo)
Atacanți: Marcel Coraş (Sportul Studenţesc), Rodion Cămătaru (Universitatea Craiova), Romulus Gabor (Corvinul)
Antrenor: Mircea Lucescu
ROMÂNIA LA EURO 1996
GRUPA B: Spania, Franța, Bulgaria, România
La Euro 1996 au participat 16 echipe, acesta fiind primul turneu final la care s-au acordat 3 puncte la victorie. România a căzut în grupă cu Franța, care peste doi ani avea să devină campioană mondială, Spania – sfert finalist la CM 1994 și Bulgaria – semifinalistă la CM 1994. Naționala României a pierdut pe linie: 0-1 cu Franța, 0-1 cu Bulgaria și 1-2 cu Spania.
Între adversarii tricolorilor s-au numărat Zidane, Deschamps, Dugarry, Karembeu, Djorkaeff, Blanc, Desailly, Thuram – Franța, Luis Enrique, Zubizareta, Hierro, Sergi, Salinas, Amor – Spania și Stoicikov, Lecikov, Kostadinov, Sirakov, Balakov, Penev – Bulgaria.
Lotul României:
Portari: Bogdan Stelea (Steaua), Florin Prunea (Dinamo), Florin Tene (Rapid).
Fundași: Dan Petrescu (Chelsea), Daniel Prodan (Steaua), Miodrag Belodedici (Villarreal), Gheorghe Popescu (Barcelona), Tibor Selymes (Cercle Brugge), Anton Dobos (Steaua), Gheorghe Mihali (Guingamp), Iulian Filipescu (Steaua)
Mijlocași: Ioan Ovidiu Sabau (Brescia), Ionut Lupescu (Bayer Leverkusen), Gheorghe Hagi (Barcelona), Dorinel Munteanu (FC Koln),), Constantin Gâlcă (Steaua), Ovidiu Stângă (Salamanca), Adrian Ilie (Steaua)
Atacanți: Marius Lăcătuș (Steaua), Florin Răducioiu (Espanyol), Viorel Moldovan (Neuchatel Xamax), Ion Vlădoiu (Steaua).
Antrenor: Anghel Iordănescu
ROMÂNIA LA EURO 2000
GRUPA A: Germania, Portugalia, Anglia, România
Turneul final al EURO 2000 ne-a trimis într-o grupă infernală, cu două mari puteri ale fotbalului mondial, Germania (campioana europeană en-titre) și Anglia (semifinalistă la EURO 1996). Portugalia fusese și ea în sferturi la EURO 1996. Cu toate acestea, tricolorii au ieșit din grupă, fiind pentru prima și singura data când au reușit asta. Tot atunci s-a obținut și singura victorie a noastră la un EURO, 3-2 cu Anglia, după ce făcuse egal, 1-1 cu Germania și pierdusem, 0-1 cu Portugalia.
Din nou, România a avut adversari puternici: Germania – Lahn, Babbel, Hassler, Mattheus, Bierhof, Scholl, Anglia – Beckham, Shearer, Owen, Ince, Wise, Gary Neville, Portugalia – Figo, Rui Costa, Paolo Sousa, Couto, Baia, Joao Pinto.
Lotul României:
Portari: Bogdan Stelea (Salamanca), Bogdan Lobonț (Ajax), Florin Prunea (U Craiova)
Fundași: Dan Petrescu (Chelsea), Cosmin Contra (Deportivo Alaves), Liviu Ciobotariu (Standard Liege), Gică Popescu (Galatasaray), Miodrag Belodedici (Steaua), Iulian Filipescu (Betis Sevilla), Cristi Chivu (Ajax)
Mijlocași: Florentin Petre (Dinamo), Costel Gîlca (Espanyol), Cătălin Hîldan (Dinamo), Ionuț Lupescu (Dinamo), Erik Lincar (Steaua), Gică Hagi (Galatasaray), Dorinel Munteanu (VFL Wolfsburg), Laurențiu Roșu (Steaua)
Atacanți: Viorel Moldovan (Fenerbahce), Adrian Ilie (Valencia), Ionel Ganea (VFB Stuttgart), Adrian Mutu (Inter)
Antrenor: Emeric Ienei
ROMÂNIA LA EURO 2008
GRUPA C: Franța, Italia, Olanda, ROMÂNIA
După ce a ratat prezența la EURO 2004, România a revenit la un turneu final în 2008, unde a prins o grupă extrem de dificilă, în care au mai fost campioana mondială en-titre (Italia) și vice-campioana mondială (Franța), plus Olanda, pe care o întâlnisem și în preliminarii. Deși a obținut două egaluri în primele două partide, 0-0 cu Franța și 1-1 cu Italia (meci în care Mutu a ratat un penalty), tricolorii au clacat lamentabil în fața Olandei, scor 0-2.
Printre adversarii de la turneul final au fost: Benzema, Ribery, Anelka, Thuram, Makelele, Malouda – Franța, Buffon, Pirlo, Del Piero, De Rossi, Camoranesi, Toni – Italia și Robben, Van Persie, Sneijder, Kuyt, Van der Vaart, Van Nistelrooj.
Lotul României:
Portari: Bogdan Lobonț (Dinamo), Marius Popa (Poli Timișoara), Eduard Stancioiu (CFR Cluj)
Fundasi: Cosmin Contra (Getafe), Gabriel Tamaș (AJ Auxerre), Ștefan Radu (Lazio Roma), Răzvan Raț (Sahtior Donetk), Cristian Săpunaru (Rapid), Dorin Goian (Steaua), Sorin Ghionea (Steaua), Cosmin Moți (Dinamo)
Mijlocasi: Florentin Petre (TSKA Sofia), Paul Codrea (AC Siena), Răzvan Cociș (Lokomotiv Moscova), Cristian Chivu (Internazionale Milano), Mirel Rădoi (Steaua), Nicolae Dică (Steaua), Bănel Nicoliță (Steaua), Adrian Cristea (Dinamo)
Atacanti: Adrian Mutu (AC Fiorentina), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Daniel Niculae (AJ Auxerre), Marius Niculae (Inverness).
Antrenor: Victor Pițurcă
ROMÂNIA LA EURO 2016
GRUPA A: Franța, Elveția, Albania, ROMÂNIA
Ultima prezență a României la un turneu final a fost în 2016, când tricolorii au avut parte pentru prima data onoarea de a juca partida inagurală, în fața țării gazdă Franța – viitoarea campioană mondială. A fost primul turneu final cu 24 de echipe, astfel că la masa bogaților a ajuns în premieră și Albania, care a lăsat acasă Danemarca și Serbia. Adversara României a fost și elveția, într-o grupă considerată de dificultate medie, cu o mare favorită – Franța, o echipă redutabilă – Elveția, una cu tradiție – România și o surpriză – Albania. România a dezamăgit desi începuse promițător. Am pierdut cu 1-2 contra Franței, cu un euro gol marcat de Payet, în minutul 89, am ținut Elveția în șah, scor 1-1, și am pierdut rușinos cu Albania, 0-1, terminând pe ultimul loc în grupă.
Între adversarii de acum opt ani au fost: Franța – Lloris, Pogba, Evra, Giroud, Griezmann, Coman, Elveția – Xhaka, Shaqiri, Sommer, Lichsteiner, Seferovic, Albania – Cana, Berisha, Hysaj, Sadiku.
Lotul României
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra)
Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo)
Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Andrei Prepeliță (Ludogorets), Adrian Popa (FC Steaua București), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FC Steaua București), Nicolae Stanciu (FC Steaua București), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra)
Antrenor: Anghel Iordănescu