Cea mai bună veste cu o zi înainte de meciul cu Suedia. Anunțul făcut la conferința de presă
Răzvan Marin (22 de ani), mijlocașul celor de la Standard Liege, a lămurit situația sa după ce site-ul oficial al frf a anunțat că acesta ar fi acuzat probleme mediale. Fiul lui Petre Marin spune că s-a antrenat normal și poate juca în meciul cu Suedia:
„Am avut o mică entorsă la meciul de duminică, sunt bine, m-am antrenat normal. Va fi un meci greu, un meci de bătaie. Suedia e o echipă puternică, știm foarte bine că au jucători cu o calitate individuală bună, dar noi trebuie să ne gândim la jocul nostru.
M-am uitat pe lotul lor și cred că au un lot echilibrat, ca și noi. Vedem mâine cine va fi mai bună, sper să demonstrăm că avem valoare. Cred că Spania pleacă prima și după suntem noi, Suedia și Norvegia. Cred că motivația vine de la fiecare, cred că e normal să fii motivat atât timp cât reprezeinți echipa națională. Trebuie să începem cu dreptul”, a spus Răzvan Marin în cadrul unei conferințe de presă.
Pentru că Marin și Paul Anton au acuzat probleme, Cosmin Contra l-a convocat pe dinamovistul Dan Nistor (30 de ani): „Cred că Mister a chemat alți jucători buni în locul celor absenți. Cei care îi vor înlocui vor da totul pentru echipa națională.
Au jucători înalți, cred că ăsta e unul dintre punctele lor forte, dar noi trebuie să ne vedem de jocul nostru, să jucăm inteligent. Cel puțin patru puncte m-ar mulțumi. Normal că am muncit și o să muncesc, ca să devin unul dintre liderii echipei naționale, de asta am și vrut să mă duc afară, să am meciuri internaționale”, a mai spus Marin.
Echipa probabilă a României cu Suedia:
- Tătărușanu – Manea, Săpunaru, Moți, Bancu – R. Marin, P. Anton – Chipciu, Stanciu, Mitriță – Pușcaș (Keșeru)
LOTUL ROMÂNIEI CU SUEDIA ȘI INSULELE FEROE:
- Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)
- Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț, 33/0), Cosmin Moți (Ludogoreț, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0)
- Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Dennis Man (FCSB, 2/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3), Dan Nistor (Dinamo, 1/0)
- Atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0)
Programul grupei F
- 23 martie 2019: Malta – Feroe, Suedia – România (ora 19:00), Spania – Norvegia (ora 21:45)
- 26 martie 2019: Malta – Spania, Norvegia – Suedia, România – Feroe (ora 21:45)
- 7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
- 10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
- 5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
- 8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
- 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
- 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
- 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
- 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)