Cei mai blegi neînvinși din lume! Cronică de Gabriel Berceanu la Belarus – România 0-0, remiza care transformă meciul cu Israel în finala noastră pentru EURO 2024

Pentru noi, cel mai greu meci nu e următorul, ca în sufocanta limbă de lemn a fotbalului. Nu Belarus – România. Pentru noi, în ultimii ani, cel mai greu meci e cu noi înșine. Și e programat de fiecare dată când cântă imnul. De absolut fiecare dată, cât mai ținem minte.

Noi nici măcar nu jucăm cu Belarus în Belarus – România

Naționala cu care ne cresc bulversant copiii poate schimba stadioane fantastice pe care face minuni cu Elveția, arene pârjolite unde se luptă câinește la Priștina, adversari de Premier League cu andorrezi harnici, dar scrâșnetul rămâne.

Chiar și-acum, la Budapesta, nici măcar nu ne întrebăm cum să batem Belarus. Ci: mai poate Alibec să țină singur atacul? E Drăgușin super fundașul așteptat? Merităm la EURO?

Din categoria asta, de recâștigare a unei încrederi care să biciuie tot ce-am plâns, ne începe MECIUL. Trăim, de pe loc de turneu final și neînvinși, cu cea mai bună apărare din grupă, sindromul impostorului. Când ne va trece? Când vom câștiga MECIUL. Cum îl vom câștiga? Hai să continuăm cu Belarus ce-am început, că e bine. Poate așa!

Sub steaua unui zeu nevrotic, ne încurcă mingea

Primele 10 minute suntem înghițiți de pripeala proprie și de haosul bielorus. Când mingea e jos și trecem la tehnică, Alibec – Stanciu construiesc șansa, dar șutul lui Nicolae e îngropat. Denis reîncearcă, șut fără preluare din buza careului mare. Mai departe, cum procedăm?

Pentru că menghina noastră începe să strângă, însă cu mâini nepricepute. Împingem împiedicat, ne așezăm răbdători în jumătatea lor și totuși e un abis de spaimă undeva la marginea careului gazdă. Nu însemnăm prea multe dincolo de el.

Stanciu e omniprezent, trage aproape la propriu coechipierii după el. Drăguș, dezinvolt, minus concretețe. Pozițional suntem deziluzie. Ne încurcă mingea, tot ce producem cvasi-periculos se naște din presing vârtos și recuperare, pe dinamică. La construit, ne cad cărămizile pe unghii…

Am ieșit mai limpezi, dar e destul?

Hai, berea jos și ochii în oglindă: când încep preliminariile, toți ne dorim să joace bine naționala. Când ne aflăm aproape de finalul campaniilor, totdeauna ne interesează doar rezultatele. Adevărat? Măcar acum, aproape de final, ne interesează rezultatele noastre, nu ale altora. Ne-am smuls acest statut din soartă.

Hai că se poate, e 0-0 în pauză la Budapesta. Suntem mai buni, e clar, o istețime în plus și trecem asta și pe tabelă. Ieșim cu mai multă claritate, am mutat abisul spre 8-9 metri de linia porții lor.  Același Alibec împinge pe lângă minge centrarea lui Man, apoi șutează în fundul unui apărător bielorus, la trei pași de fericire.

Cu Moruțan și Ianis Hagi, apăsăm și mai tare. Suntem un boxer cu o capacitate uluitoare de a încasa propriile stângăcii, consecvență de masochist dar și ambiție mare, cu flacără, de-a lua iarăși Golgota de la poale…

Am rămas tremurând

Edi Iordănescu a îmbătrânit 75 de luni în 75 de minute. Apar și Olaru, Louis Munteanu, de undeva trebuie o lumină să desprindem scorul necesar din atmosfera cumplită. Fără fani, fără gazon, fără fotbal din partea adversarului… Firește, nu vă spuneam că acesta e meciul nostru, cu noi înșine?

Ne încâlcim și o ceață aspră învăluie tot. Rămânem egali cu noi, după 0-0 cu Belarus. Simetria prezentului fără zori și zare. Am dominat. La ce bun? Ne facem o finală din meciul cu Israel, oriunde și oricând se va juca. Ce blegi am fost să ratăm victoria! Am rămas tremurând…