Cei trei fotbalişti pe care Mircea Lucescu îi dă afară din echipă, după Cipru – România 0-3. Decizia selecționerului, anticipată de Ilie Dumitrescu
Ilie Dumitrescu a anticipat cei trei fotbaliști pe care Mircea Lucescu îi dă afară din echipă, după Cipru – România 0-3.
Sâmbătă, România s-a impus fără drept de apel, în deplasare, cu reprezentativa Ciprului, 3-0, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor. Golurile partidei au fost semnate de Dennis Man, Răzvan Marin și Radu Drăgușin.
Pe cine va da afară Mircea Lucescu din echipă, după Cipru – România 0-3
Ilie Dumitrescu este de părere că Mircea Lucescu va efectua cel puțin trei schimbări în echipa de start a României, în următoarea partidă din deplasare, cu Lituania.
Concret, „Mister” spune că, în primul „11”, vor apărea Alexandru Mitriță, Denis Alibec și Alexandru Chipciu.
„El (n.r. Bancu) va fi suspendat și va lipsi 100%. De aceea i-a dat minute lui Chipciu. Vor fi schimbări, dar avem nevoie de 3 puncte”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Partida Lituania – România este programată marți, de 21:45, și va putea fi urmărită, în format live text, pe prosport.ro.
Ce a spus Mircea Lucescu, după Cipru – România 0-3
„O foarte bună primă repriză. 3-0 nu reflectă rezultatul, am mai avut 2-3 ocazii mari de gol. Extraordinar de deciși jucătorii în dueluri 1 la 1, am controlat jocul pentru că am recuperat sus mingea. Am impus un stil care se apropie de ceea ce propuneam noi în trecut, acela al jocului prin pase.
Victoria este victorie, urmează un alt meci, și el dificil. Trecem de la 30 de grade la 7 grade, problema se pune cum îi recuperăm pe jucători. Terenul a fost moale, cu nisip și mușchi, acolo va fi un teren greu. Îmi pare rău că l-am pierdut pe Bancu, ne-ar fi fost foarte util.
Ceilalți sunt pregătiți pentru meci, mă bucur că am câștigat al treilea meci la rând. Avem jucător talentați, cu nivel tehnic ridicat.
Următorul meci este extrem de important, poate fi un meci ce ne poate asigura calificarea. Bine că am marcat, și Drăgușin a marcat. Dar gata, avem alt meci peste 3 zile”, a declarat Mircea Lucescu, la Prima TV, la finalul meciului cu Cipru.
Lotul României pentru meciurile cu Cipru și Lituania
- PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)
- MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Victor DICAN (Farul, 0/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4)
- ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)