Cel mai iubit rege

Redactor:
Nicu Bădescu
Cel mai iubit rege
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 5 februarie, în fiecare an, e greu să schimbi prea multe cuvinte cu Gică Hagi, și-asta pentru că de ziua de naștere a Regelui toată lumea vrea să facă același lucru.

Ieri n-a fost o excepție. În timp ce se pregătea să intre în direct la Sport.ro pentru o ediție specială organizată de ziua sa, Hagi a părut cel mai căutat om de pe pământ. A acceptat modest să răspundă la toate telefoanele, fie că a fost vorba de familie, fani sau ziariști. A primit la fel de natural urările vedetelor PRO TV Andreea Esca și Raluca Arvat și a intrat în direct. La Informația, Hagi s-a ales cu un cadou special: o bucată din gazonul pe care s-a jucat în 2002 „Gala Hagi“, dar și cu un telefon de la premierul Boc.

A fost ultima oară când Regele a călcat pe iarba de pe „Lia Manoliu“, în fața tribunelor pline. Hagi a povestit în schimb cum a fost prima experiență de pe gazonul stadionului Național: „Eram la un trial și trebuia să învingem ca să arătăm că merităm să rămânem la Luceafărul. Am bătut cu 4-0”.

„Hristo, lasă mâinile jos!“

Cealaltă mare surpriză a serii pentru Hagi a venit de la fostul său coleg de la Barcelona, Hristo Stoicikov, care a acceptat să intre în direct pentru a-l felicita pe român. „Hagi știe că îl iubesc mult“, și-a început Stoicikov discursul. „Eu mă înțelegeam cu Gică dintr-o privire și sper ca România și Bulgaria să se înțeleagă la fel. Le cer românilor și bulgarilor să fie un exemplu pentru țările din Est“, a mai spus bulgarul.

În schimb, Hagi și-a adus aminte de primele sale întâlniri cu Stoicikov. „Eram la Barcelona, în prima etapă, și eram fluierat. Hristo ridica mâinile la toți, de nemulțumire. L-am rugat să nu mai ridice la mine, să nu mă mai fluiere. Mi-a răspuns: «Nu pot, eu așa sunt»“. În final, Hagi a primit un tricou semnat de jurnaliștii ProSport, spunând, în glumă, că îl va folosi la vară, când plănuiește să revină pentru a treia oară la națională.

Stoicikov: „Îmi cer scuze românilor“

În direct la Sport.ro, fostul selecționer al Bulgariei, Hristo Stoicikov, și-a cerut scuze pentru conflictul din septembrie 2006, de la meciul România – Bulgaria (2-2), când i-a provocat pe români cu faimosul „Mamalicki, go home!”: „Îmi cer scuze poporului român că i-am adresat acele jigniri atunci, însă nu făceam altceva decât să-mi apăr țara“.

Galata: „La mulți ani, Gheorghe Hagi!“

Site-ul oficial al grupării Galatasaray este dominat de o fotografie a lui Gică Hagi, alături de mesajul „La mulți ani!”, fostul jucător și antrenor al turcilor împlinind ieri vârsta de 44 de ani. De asemenea, pe site este prezentat un film cu imagini din cariera românului. În schimb, pe site-ul Stelei, felicitările la adresa lui Hagi sunt inserate într-un alt text, dedicat lui Eric Bicfalvi.

"Nu știu dacă Ceaușeștii ar fi desființat Dinamo și Steaua după înfrângerea din ’89 cu Danemarca. Până în ‘90 eram prea mic, nu mă băga nimeni în seamă" – Gică Hagi, fost internațional


"E normal să facă acest gest, am jucat cinci ani acolo"
– Gică Hagi

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vacanța de 1 Mai: Cerere peste așteptări pe litoral
Vacanța de 1 Mai: Cerere peste așteptări pe litoral
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×