Cel mai selecționat român din istorie își anunță urmașul:** „Tot la vârsta asta am debutat și eu! Are tot timpul să mă depășească”
Dorinel Munteanu a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că debutul lui Ionuț Neagu la echipa națională a României i-a adus aminte de momentul când el a evoluat pentru prima dată sub tricolor
„Neagu a avut o evoluție bună, în nota echipei, dar eu cred că el poate mult mai mult. Tot pe la vârsta asta am debutat și eu la echipa națională, sper că prin seriozitatea și pregătirea lui să mă ajungă sau chiar să mă depășească. Are tot timpul, însă depinde numai de el. Selecționerul poate să continuie cu el sau nu, dar sunt convins că evoluțiile lui din campionat îl vor «forța» să îl cheme și la următoarele jocuri și să devină un jucător de bază. În ciuda entuziasmului și bucuriei debutului, îmi doresc ca vineri să se concentreze numai la meciul cu Sportul Studențesc. Nu îl voi menaja, are 22 de ani și sunt convins că nu este obosit”, a spus Munteanu.
Tehnicianul consideră meciul cu Sportul cea mai importantă partidă pentru gălățeni în turul campionatului. „După rezultate se poate spune că nu prea am mers prea bine cu echipele mici, dar meciul cu Sportul este cel mai important din acest tur de campionat. Îmi doresc un rezultat pozitiv care să ne mențină în jumătatea superioară a clasamentului. Cu un egal sau mai rău, cu o înfrângere, vom rămâne doar o echipă de pluton. Avem în față o echipă imprevizibilă, în criză de puncte, dar care joacă un fotbal frumos. Sper că băieții să nu mă dezamăgească și să continuăm seria victoriilor, iar pentru asta trebuie să investim multă muncă, atât din punct de vedere fizic cât și mental”, a mai spus el.
Munteanu consideră că întâlnirea cu Basel, din Liga Campionilor, poate aduce gălățenilor primele puncte în competiție. „Pentru noi întâlnirea cu Basel reprezintă partida care ne poate aduce primele puncte în Champions League. Știm cu cine avem de-a face pentru că am mai jucat cu ei. Așa cum am mai spus-o, nu avem ce pierde, ci doar de câștigat din aceste meciuri din Liga Campionilor. Dar pentru asta trebuie să avem curaj, să fim deștepți, să avem încredere. Jocul nostru este în creștere, atât ca exprimare, cât și ca rezultate”, a menționat antrenorul.
Antrenorul echipei gălățene nu poate conta în meciul cu Sportul Studențesc pe Cristi Sârghi, suspendat.
Partida dintre Oțelul și Sportul Studențesc, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I, se va disputa vineri, 18 noiembrie, de la ora 20.15.