Cele 8 mituri ale lui Mircea Lucescu demontate devastator după 0-1 cu Bosnia-Herțegovina: „Generația de Suflet s-a născut acceptând că nu joacă trecutul. Dar ce facem când antrenează trecutul?”. EXCLUSIV

Cu trei zile înainte de România – Bosnia-Herțegovina am scris aici că nu mă voi alătura concertului de „topoare” dacă, Doamne ferește!, iese prost. Am și motivat. A ieșit foarte prost, iată că nu o fac.

Și nici dramele n-au rost azi. După acest 0-1 pe „Arena Națională”, la capătul unui meci în care meritam o remiză exclusiv pe baza evoluției noastre după pauză, e cam clar ce ne trebuie pentru calificarea directă la CM 2026. Victorie în Bosnia-Herțegovina și 4 puncte obținute cu Austria. Pentru locul 2 și baraj: măcar să batem bosniacii în deplasare. Dacă nu, avem totuși șanse mari spre baraj prin Liga Națiunilor.

Dar pentru ca oricare scenariu de mai sus să devină realitate e nevoie, repede, de analiză și sinceritate. La întrebări, până acum, selecționerul a ales să răspundă doar pe teren. I-a fost mult mai ușor cu Cipru și Lituania, la miză mică, decât acum. Iar pentru analiză și sinceritate e nevoie să ne lepădăm de mituri. Generația de Suflet s-a născut dintr-o sinceritate aproape violentă cu propriile resurse și obiective. Și doar așa va trece la nivelul următor. Care sunt cele 8 de mituri ale lui Mircea Lucescu demontate după 0-1 cu Bosnia-Herțegovina? Și de ce ne pot ajuta să luptăm pe mai departe pentru Cupa Mondială?

Bosnia-Herțegovina a fost la București fix profilul Generației de Suflet ante-Lucescu

Demontarea miturilor ne ajută tocmai pentru că Bosnia-Herțegovina ne-a învins jucând fix ca Generația de Suflet, echipa de până la poleiala „perfecțiunii” cu Cipru și Lituania în Liga Națiunilor. Am pierdut aseară în fața unei trupe de gherilă care s-a dublat, s-a sacrificat, a alergat enorm, a „ciupit” eficient și s-a organizat exemplar. Nu fix așa eram noi acum câteva luni? Nu așa ne-am cucerit drumul spre EURO 2024 și mai toată fericirea turneului final?

Mă încumet din nou, prin filtrul atâtor ani dedicați tricolorilor. Am făcut-o și aici, când „Il Luce” abia începea să replice afecțiunii populare fără precedent cu o tăcere abrazivă și nejustificată. „Mi-am permis” să continui chiar și la victoriile din Liga Națiunilor, aici. De data asta, plec de la fărâmele țâfnoase aruncate în aparițiile media obligatorii din jurul meciului România – Bosnia-Herțegovina 0-1, pun alături informații obținute în exclusivitate din culisele naționalei și, mai ales, ce s-a întâmplat pe teren aseară.

Mitul flerului exclusiv din valoare acumulată

Mai multe surse din anturajul tricolorilor vorbesc despre faptul că în antrenamentele și ședințele de analiză premergătoare meciului cu Bosnia-Herțegovina tricolorii au fost pregătiți de Mircea Lucescu pentru un adversar care joacă într-un sistem cu 3 fundași centrali. Iar acest 4-4-2 surprinzător al lui Barbarez, cu Dedic, fundaș dreapta la bază, utilizat ca mijlocaș stânga, i-a luat total pe nepregătite pe ai noștri.

Dar Mircea Lucescu nu a replicat măcar pe parcursul primei reprize, nu a efectuat niciun reglaj tactic esențial, asta deși timp 45 de minute România a avut probleme cronice de construcție, a falimentat în tranziția pozitivă, iar pe flancul drept defensiv a fost răvășită, încheind repriza fără șut pe poartă.

Cum se explică faptul că tocmai presingul agresiv și fixarea adversarului în jumătatea proprie, prin acest tip de presing și o strângere a spațiilor dintre linii, care caracterizau echipa națională, au dispărut acum și le-am regăsit, culmea, printre armele de top cu care Bosnia-Herțegovina ne-a anihilat în prima repriză? E adevărat că ședințele de analiză a adversarului cu toată echipa s-au restrâns în mandatul Lucescu la doze minime?

Pentru că noi n-am pierdut pe mâna adversarului cu Bosnia-Herțegovina: n-am avut un oponent de calitate impresionantă și nici cu o exprimare formidabilă. N-am pierdut pe mâna arbitrului, deși a judecat mai multe dueluri tari în favoarea lor, decât în a noastră. Nici pe mâna bosniacului care a făcut henț și se putea acorda penalty oricând, la fel cum nu se acordă totdeauna. Am pierdut pe mâna noastră, acesta e adevărul.

Mitul inspirației infailibile

Două probleme majore necesitau identificarea unor soluții în primul 11 al României, câtă vreme, pentru atacant central, Mircea Lucescu a încercat în conferința premergătoare să ne explice că suntem acoperiți (n-am fost, până la urmă, cu accidentarea lui Bîrligea). Prima problemă: fundașul central în cuplu cu Andrei Burcă. A doua: extrema stângă, în absențele lui Florinel Coman și Vali Mihăilă.

Mihai Popescu a fost soluția aleasă de Mircea Lucescu pentru apărare, un debutant la națională într-un meci cu miză uriașă. Deși, referindu-se la neconvocarea lui Louis Munteanu, selecționerul declara: „Nu poți să-l aduci pe unul, iar după două zile să-l faci să dea și randament la echipa asta”.

Atunci cum de a fost preferat un debutant pe axul defensiv esențial? Când Adrian Rus jucase de 22 de ori la națională deja, în multe rânduri chiar în cuplu cu Burcă? Și când Rus evoluase tocmai în două meciuri contra Bosniei-Herțegovina în Liga Națiunilor, fix contra lui Demirovic, Dedic și Dzeko, așadar cunoștea cel mai bine adversarii direcți de pe „Arena Națională”?

Titularizarea lui Mihai Popescu demontează mitul inspirației infailibile, în condițiile în care jucătorul FCSB a fost unul dintre cei mai slabi tricolori cu Bosnia-Herțegovina:

• A pierdut 6 din 9 dueluri directe
• A ezitat la principalele faze ofensive ale bosniacilor
• A avut doar 3 acțiuni defensive reușite

În ton cu evoluția lui Mihai Popescu (foto jos) a fost și cea a lui Florin Tănase, a doua soluție identificată de Mircea Lucescu pe post problematic. A și fost schimbat la pauză. Nu era mult mai indicat, în fața unei echipe cu forță fizică și resurse de energie studiate, un fotbalist care nu vine după un ritm atât de solicitant la nivel de club?

Mitul viitorului tricolor construit de Mircea Lucescu

Nu poți să îi ceri lui Drăguș mai multă inspirație în cele patru ocazii excelente pe care le-a avut când el e un atacant cu 7 minute jucate în acest an. Mai ales în sistemul 4-3-3, atacantul central presupune „sânge de sniper”. Cum să păstreze proaspăt gustul golului Denis dacă el nici mâna pe armă n-a mai pus de-atâta vreme?

Ar fi fost util Louis Munteanu aseară? Cel mai probabil. De ce nu e în lot? Spune Mircea Lucescu: „Nimeni nu s-a gândit la perspectivă… Eu gândesc în perspectivă. Pentru mine e foarte important să mă gândesc la următoarea generație de jucători care va veni la echipa națională”.

FALS! În primul rând pentru că Mircea Lucescu n-a fost angajat ca director tehnic FRF pentru construirea unui viitor tricolor, ipotetic și relativ. Ci a acceptat funcția de selecționer cu misiune clară calificarea la Cupa Mondială 2026. Așadar, toate resursele pentru asta, fără alte discuții!

FALS! În al doilea rând, pentru că încă de la conferința de presă în care a fost numit, Mircea Lucescu ne-a promis că vom vedea tineri promovați, jucători noi, talente de la U21, soluții proaspete. Ce să credem? „Ce-om pățî, om pățî”. Și ce-am pățit? În șase meciuri de Liga Națiunilor, prilej optim și singurul în care puteam pregăti noi jucători pentru preliminariile CM 2026, doar doi jucători care nu apăruseră în mandatul Edi Iordănescu au prins minute: Virgil Ghiță, 26 ani, și Alex Chipciu, 35 ani. Dacă nu s-au pregătit preliminariile de Mondial în toamnă, în șase meciuri întinse pe trei luni, e strigător la cer să vii să spui acum: „Nu poți să-l aduci pe unul, iar după două zile să-l faci să dea și randament la echipa asta”.

FALS! În al treilea rând și ultimul, pentru că o construcție a viitorului la echipa națională în fotbalului lui 2025 e o himeră. Atât de aglomerat e calendarul fotbalistic anual, încât fluctuațiile de formă și accidentările schimbă tot. Am văzut și noi aseară! În general, contează campaniile punctuale. Cele de Mondial și European, din toate punctele de vedere. Liga Națiunilor, în subsidiar. Nu mai ai timpul construcției pe termen lung, a pregătirii centralizate. E un miraj!

Mitul omniscienței și omnipotenței imuabile

Mircea Lucescu declară: „Actuala generație de jucători are o medie de vârstă de 26-27 de ani”. Dar primul 11 al României de aseară a avut medie 29,4 ani! Am părut lipsiți de exuberanță ofensivă, de productivitate și de concretețe. Am așteptat soluții izbăvitoare de pe bancă (într-un timp parcă mult prea redus oferit de selecționer) din partea lui Mitriță, la 30 de ani, și a lui Alibec, la 34 de ani.

Continuăm cu Mircea Lucescu despre Louis Munteanu: „Decât să stea rezervă și să aibă imaginea convocării la echipa națională, ori să joace nu știu câte minute cu San Marino, am preferat să-l las să joace la tineret”.

FALS! În primul rând: de ce ar fi fost automat rezervă Louis Munteanu, golgheterul talentat al Superligii, la acest meci cu Bosnia-Herțegovina? Mircea Lucescu nu l-a avut sub comandă pentru o evaluare care poate implica astfel de concluzii enunțate public. Și nu, treaba cu „nea Mircea, la experiența lui, își dă seama dintr-o privire”, nici măcar nu pot să o cataloghez drept mit în 2025.

FALS! În al doilea rând, treaba cu imaginea convocării la națională, pe care Mircea Lucescu o aruncă punând direct reacția CFR Cluj pe seama interesului mercantil: vor să-i crească jucătorului cota prin apariții sub tricolor. Dar convocările de tip „pacea mondială”, despre care am scris aici, sau sugestiile pe care selecționerul le-ar fi primit direct pentru convocări, pe care le-am abordat aici, nu sunt, culmea, tocmai din registrul înfierat? Nu miroase a ipocrizie? Și, în fond, prezența la națională nici nu mai influențează la nivel de milioane de euro o cotă de jucător, cum era pe vremuri. De ce după EURO 2024 n-am transferat nimic, dar nimic?

FALS! În al treilea rând, tot în sfera imaginii pe care ar fi râvnit-o, vezi Doamne, CFR Cluj: Louis Munteanu fusese deja convocat la națională de Edi Iordănescu, la acțiuni din preliminariile EURO 2024, ba chiar a și bifat minute în meci oficial. Fie n-a știut, fie a uitat, fie jonglează convenabil cu fărâme de omisiune Mircea Lucescu.

Mitul argumentelor care închid gura doar pentru că vin din gura lui Mircea Lucescu

De ce nu l-ar fi ajutat, până la urmă, pe Louis Munteanu minute la naționala mare în meciul cu San Marino, plus antrenamentele alături alături de Mircea Lucescu, dar sunt mai utile acele minute în San Marino pentru Alibec la 34 de ani? Sau pentru Politic la 25 de ani, când e greu de crezut că dinamovistul va mai prinde lotul curând pe un post cu Mihăilă, Coman, Mitriță, Fl. Tănase, chiar Drăguș sau Ianis?

Continuă Mircea Lucescu argumentele menite să închidă gura pe cazul Louis Munteanu: „Dacă luam patru atacanți, era deja prea mult”. De ce să fi fost prea mult? Pentru cine? Iată că Bîrligea, forțat, a cedat. Era un risc știut, a fost asumat… provocare pierdută! Dar când am avut cinci fundași centrali pentru aceste două meciuri din care trebuia să luăm obligatoriu 6 puncte nu erau prea mulți fundași centrali oare?

Pe noi ne ardea grija de un Raul Florucz imaginar, pompat prin „pârghii de presă” și întreținut de Mihai Stoichiță, când noi nu l-am convocat pe Bîrligea în Liga Națiunilor, deși era în formă maximă, și nici pe Louis Munteanu acum, când e în formă maximă.

Mitul paradisului pierdut și al falsei identități

Mircea Lucescu, de la conferința în care a fost numit selecționer, prin toate aparițiile publice și până la conferința de la finalul înfrângerii cu Bosnia-Herțegovina, se raportează la un trecut foarte îndepărtat care nu are cum să ajute tricolorii Generației de Suflet. El folosește mitul paradisului pierdut ca să își susțină retorica, dar efectele asupra echipei sunt contraproductive. De ce?

În lotul de azi n-avem jucători care să fi fost contemporani cu World Cup 1994, darămite cu referințele lui Mircea Lucescu despre fotbalul anilor ’70-’80 sau meciul naționalei din primul său mandat când au lipsit Ștefănescu, Balaci și Cămătaru, despre care vorbea aseară. Tricolorii Generației de Suflet n-au cum să rezoneze cu ceva învățat din crâmpeie de YouTube și memorie orală.

Dar, mult mai important: Generația de Suflet s-a construit pe unitate, sacrificiu și luptă totală, însă înainte de a se construi s-a născut dintr-un exercițiu de sinceritate violentă cu propria condiție, propriile resurse și obiective. A fost acel moment zero de la care tricolorii au admis că nu mai joacă trecutul. Acum, începem să ne întrebăm dacă e suficient ca ei să știe că nu joacă trecutul. Dacă nu cumva e nevoie și să nu ne antreneze trecutul.

În acest context, Mircea Lucescu propune și o schimbare de viziune profundă. Vrea o națională care să controleze jocul, invocând modele greu de fixat temporal, câtă vreme România la World Cup ’94, performanța noastră maximă în istorie, nu a fost deloc așa ceva. Dacă această Generație de Suflet a reușit cât a reușit bun și foarte bun până la Mircea Lucescu prin chin, îndârjire, eficiență, oare nu cumva tocmai asta e rețeta? Nu e asta identitatea, iar cealaltă e doar una falsă?

Pe bune, cât ne ajută 66% posesie cu Bosnia-Herțegovina și 15 șuturi spre poartă, când doar 3 au prins cadrul și am pierdut un meci extrem de important complicându-ne grav visul de Mondial?

Mitul echilibrului din experiență

„La experiența lui nea Mircea, echilibrul pe care îl aduce nici nu se discută!”. E un mit, din păcate. Sunt nenumărate exemple deja, cu multe confirmări din multe surse și direcții, de inconstanță a selecționerului în decizii, de incoerență în strategie, de ezitări și răzgândiri care au creat haos în raport cu cluburile, cu lotul U21, cu propriul staff și cu tricolorii. Deloc surprinzător, aproape nimeni nu va confirma „cu nume și prenume”.

De la faptul că Adrian Rus a fost anunțat colaboratorilor de Mircea Lucescu drept înlocuitorul lui Radu Drăgușin cu Bosnia-Herțegovina, până la decizia Mihai Popescu luată în puținele antrenamente de la Mogoșoaia. În consecință, timp inexistent pentru integrarea eficientă a stoperului FCSB în linia defensivă a naționalei.

De la mesajul spre lotul U21 prin care Matei Ilie și Louis Munteanu vor fi convocați pentru Bosnia-Herțegovina, până la răzgândirea de ultim moment care a tensionat situația pe toate planurile. Încă din toamnă, scenarii similare cu Mitriță, cu Bîrligea, acum chiar și cu Opruț. Nu mai reiau subiectul antrenamentelor, dezvăluit pe larg aici.

Mitul senectuții intangibile

Percepe oricine starea lui Mircea Lucescu atunci când trebuie să vorbească despre deciziile lui. Nu îi convin întrebările, dă senzația că poartă chinuit pe umeri „blestemul” de a fi selecționer. Deși a preluat o echipă în cel mai bun moment al ei de foarte-foarte mulți ani, a spus de la început că nu a vrut această misiune. S-a alintat?

La flash-interviul dinainte de Bosnia-Herțegovina i-a trântit îmbufnat reporterului tv Silviu Corneanu, care întreba despre titularizările lui Mihai Popescu și Florin Tănase, un soi nervos de: „așa am ales eu, gata, așa, și?!”. E deja un laitmotiv. O marcă supărătoare. Pot să accept că rigorile UEFA contemporane privind obligațiile media îl frustrează pe Mircea Lucescu, dar nu pe Corneanu sau pe Berceanu îi interesează ideile și deciziile lui Mircea Lucescu, ci pe milioanele de români. Iar obligația unui flash-interviu pentru deținătorii de drepturi tv e inclusiv parte consistentă a unui pachet financiar care ține în viață ecosistemul fotbalului.

Am purtat și voi purta mereu recunoștință celor vârstnici, am crescut în curtea bunicilor și trăiesc un subiectivism sfâșietor când ajung în zona asta. Dar știu și că într-o profesie, în oricare, vârsta în sine, singură, nu poate fi o calitate pur și simplu. Nici la tinerețe, nici la senectute. La fel cum nu îmbătrânim toți la fel. La fel cum nu există în mod absolut nici prospețime din parte fiecărui tânăr sau înțelepciune în orice decizie de senior.

În septembrie 2010, când Răzvan Lucescu era selecționer, iar Emeric Ienei „și-a permis” să discute de echipa națională, Mircea Lucescu a reacționat: „Ce tot vorbește și Ienei?! Omul ăsta nu înțelege nimic! A trecut timpul peste el! Nu mai sunt vremurile când era el antrenor”. Atunci, Ienei avea 73 de ani. Acum, Mircea Lucescu împlinește 80. Ce perversă e lumea și rea!