Chipciu, discurs sincer și la obiect. Scuzele, ce-i cere lui Daum și ciudata comparație cu starul Armeniei. „Nici noi nu suntem o echipă WOW!”
România a învins Armenia, scor 1-0, printr-un gol marcat de Maxim în minutele de prelungiri ale partidei din etapa a 7-a a preliminariilor pentru Campionatul Mondial de anul viitor. Alex Chipciu, unul dintre cei mai activi oameni de pe teren, a vorbit la final pentru Digisport. Fotbalistul lui Anderlecht spune că antrenorul Christoph Daum trebuie să primească în continuare credit și explică de ce jocul României nu s-a legat.
„Ne bucură victoria pentru că a fost foarte chinuită și foarte muncită, am alergat foarte mult pentru a da gol. Trebuie să recunoaștem că armenii au avut două ocazii mari de a marca în prima repriză. Noi nu suntem o națională ca a Germaniei, care să-și domine adversarul de la începutul meciului. Mkhitaryan e mai bun ca oricare jucător din echipa noastră. În plus, nu ai cum să pasezi pe un asemenea teren. E cel mai slab teren pe care am jucat, nu poți să pasezi, majoritatea preluărilor sunt greșite, bine ăsta nu e un motiv care să justifice evoluția noastră. Nici noi nu suntem o echipă WOW!
Din punct de vedere al atitidunii, noi am dat maximum! Cred că nu e mare diferență între noi, Danemarca și Muntenegru. Am fost cu Victor Pițurcă, lumea era nemulțumită pentru că nu jucam ofensiv. Am fost antrenați de Anghel Iordănescu și fanii tot nemulțumiți erau. Trebuie să-i dăm credit lui Christoph Daum, într-adevăr, poate nu jucăm la cel mai înalt nivel, dar n-o să avem niciodata continuitate dacă nu-i dăm credit. Sper să ne dea un moral mai bun pentru meciul cu Muntenegru”, a spus Chipciu la Digisport.