Gestul lui Chiricheș de la finalul partidei cu Finlanda a stârnit numeroase comentarii și reacții. Fundașul lui Napoli a plecat la vestiare imediat după fluierul de final, refuzând astfel să salute suporterii echipei naționale, iar la interviurile de după meci a avut o atitudine nepotrivită spunând că reporterii nu ar trebui să vorbească cu el, ci cu fanii care au taxat jocul echipei în repriza a doua.
Cosmin Contra, fost jucător exponențial al primei reprezentative în perioada de glorie a acesteia, a spus că Chiricheș trebuie să învețe de pe urma acestui episod. Contra l-a avertizat pe fundașul în vârstă de 25 de ani că va avea mari probleme dacă va repeta un asemenea gest la echipa de club.
„Vlad trebuie să se obișnuiască pentru că dacă aici a fost huiduit, la Napoli, dacă va face asta, adică un meci prost, nu va ieși din stadion. Eu știu ceea ce se întâmplă acolo, poate că asta a fost un antrenament pentru viitor. Nu trebuie să cadă pradă emoțiilor, deși este greu. Dar, cred că îi pare rău acum, mai ales că a plecat rapid de pe teren la finalul meciului. Important este să fie un lider, să joace bine în Feroe, să se califice cu echipa la Euro și aceste lucruri se vor uita pe viitor”, a declarat Cosmin Contra pentru DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER