Chiricheș, dur cu el însuși după meciul cu Turcia: „Mulți, în frunte cu mine, nu ne-am revenit fizic. Am fost cam relaxați”

Vlad Chiricheș și-a făcut autocritica la finalul meciului pierdut de reprezentativa României în fața Turciei (0-2).

„Nu am reușit să facem un joc bun cum ne așteptam. mulți dintre noi, în frunte cu mine, nu am reușit să trecem peste oboseala din meciul cu Ungaria și asta s-a văzut azi. Nu ne-am revenit fizic. Și noi știam importanța acestui joc, dar nu am putut să ne autodepășim. Cred că și golul luat prea ușor ne-a demoralizat.

Este păcat că stăm la mâna rezultatelor, dar cu puțină șansă putem ajunge la baraj. Turcii sunt la mâna lor, dacă vor câștiga tot vor merge la baraj. Nu am puterea să mă gândesc la calcule. Fizic, turcii au stat mai bine ca noi și poate au fost și mai motivați. Noi am fost puțin cam relaxați, dar nu avem nicio scuză”, a spus Chiricheș la Gsptv.

Publicat: 11 09. 2013, 00:05
Actualizat: 11 09. 2013, 00:06