Chiricheș: „E o seară în care trebuie să fim mândri că suntem români. Totuși, e un eșec și nu cred că voi mai avea o așa șansă”

România a ratat un nou tren. După 16 ani de pauză, tricolorii au fost din nou la un pas de un turneu final al unui Campionat Mondial, însă diferența de valoare dintre greci și noi a fost una destul de mare.

Absențele lui Pintilii, Chiricheș și Tătărușanu (în tur), repsectiv Lazăr și Bourceanu (retur) sunt alibiuri pentru eșec, dar nu și motive suficiente care să justifice pierderea barajului. La Pireu, absența jucătorului lui Spurs a contat enorm, au concluzionat cei mai mulți dintre specialiști, dar astăzi, revenit după accidentare, Chiricheș nu a putut face minuni.

La final, căpitanul naționalei a recunoscut, fair play, că elevii lui Santos au fost superiori, dar a ținut să precizeze că există toate motivele ca românii de pretutindeni să se simtă mândri, având în vedere atmosfera specială și emulația creată. Totuși, Chiricheș a admis că o astfel de oportunitate trebuia fructificată, pentru că, având în vedere situația fotbalului românesc, probabil nu ne vom mai întâlni prea curând cu o astfel de șansă.

Grecii au fost mai puternici în această seară și trebuie să ne recunoaștem învinși. Nu vreau să spun că am pierdut calificarea la Atena sau aici. Pur și simplu, grecii au fost mai buni ca noi. Chiar dacă nu erau așa bine văzuți înainte de baraj, au dovedit că sunt puternici.

E o seară în care trebuie să rămânem mândri că suntem români și mândri de toți cei care ne-au fost alături în această campanie, dar în care trebuie să ne recunoaștem învinși. Din păcate suntem în fața unui eșec și în fața unei șanse cu care nu știu dacă ne vom mai întâlni. Cel puțin eu nu cred că voi mai avea o astfel de șansă.

Cred că începutul jocului a fost bun pentru noi, am controlat meciul și ei nu puteau ieși din propria jumătate. Nu am reușit însă să aducem mingea în fața porții. E trist că am ratat această oportunitate.„, a spus Chiricheș, la gsptv.

Publicat: 19 11. 2013, 23:42
Actualizat: 20 11. 2013, 00:21