Chivorchian: „Nu l-am făcut prost pe Radu Ștefan. Nici cu cel mai mare dușman al meu nu mi-aș fi permis să spun un asemenea lucru”. Declarația care risca să producă un scandal la FRF

Chivorchian:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Creditat de mai multe site-uri ca fiind autorul declarației „Radu Ștefan e un prost”, Gheorghe Chivorchian, secretarul general al Federației Române de Fotbal, a negat pentru ProSport faptul că l-ar fi jignit pe internaționalul român, vorbind despre necesitatea prezenței lui Radu Ștefan la națională.

În urmă cu un an și jumătate, Radu Ștefan a anunțat că, din motive personale, nu va mai îmbrăca tricoul naționalei, asta în ciuda faptul că atât Victor Pițurcă, cât și Răzvan Burleanu au încercat să-l facă să se răzgândească pe fundașul lui Lazio. În primele luni de mandat, președintele Federației Române de Fotbal a făcut chiar și o deplasare în Italia, unde a purtat o discuție cu Radu Ștefan referitoare la revenirea la națională, dar rezultatul nu a fost unul pozitiv, Burleanu lovindu-se de refuzul internaționalului român de a îmbrăca din nou tricoul României.

Gheorghe Chivorchian, secretarul general al FRF, a oferit pentru fanatik.ro o serie de declarații în care îl pune la zid pe fundașul în vârstă de 28 de ani, dezvăluind demersurile pe care cei din cadrul federației le-au făcut pentru ca acesta să accepte să revină la națională: „Prima dată a fost contactat pentru a reveni în circuitul naționalei în primăvara anului trecut. Nu a vrut. Răzvan Burleanu a vorbit apoi de mai multe ori cu el, dar el nu și nu. Am crezut că nu vrea pentru că e Pițurcă antrenor, dar după ce Piți a plecat la Al Ittihad și a venit Iordănescu, am reluat discuțiile. Am încercat să-l convingem, însă fără efect. Am vorbit chiar și cu impresarul lui, care a încercat și el să-l facă să revină. Degeaba”, a spus acesta.


Radu Ștefan are 14 selecții la echipa națională, pentru care nu a reușit să marcheze însă niciun gol. În 2013, fundașul lui Lazio a anunțat că nu va mai accepta nicio convocare, motivând probleme personale

„E un prost, dar poate acum nu-și dă seama”

Secretarul general al Federației Române de Fotbal i-a făcut lui Radu Ștefan și o caracterizare pentru aceeași sursă citată mai sus, spunând despre fundașul lui Lazio că va regreta decizia luată: „Noi ne-am rugat de el, dar mai mult nu am putut face. E păcat de el, are 28 de ani, ar fi putut să revină. Naționala e aproape calificată, prindea și el un turneu final, e un prost, dar poate acum nu-și dă seama.

Altfel ar fi arătat CV-ul lui cu o participare la un Campionat European. O să regrete mai târziu, pentru că timpul nu poți să-l întorci. Dacă el a vrut să renunțe la banii federației, e treaba lui. Să renunți așa de ușor la echipa națională? O revenire i-ar fi crescut și cota, poate chiar ar fi prins un transfer mai mare decât la Lazio, dar e decizia lui. Noi am făcut tot ce am putut pentru a-l convinge”, a adăugat Chivorchian.

Contactat de ProSport, impresarul jucătorului, Pietro Chiodi, a declarat: „Nu sunt la curent cu declarațiile făcute de domnul Chivorchian. O să le citesc și o să mă consult cu Radu Ștefan. Mâine vom oferi o replică”.

„Nici cu cel mai mare dușman al meu nu mi-aș fi permis să spun asemenea lucruri”

ProSport l-a contactat pe secretarul general al Federației Române de Fotbal pentru a se lămuri în privința credibilității declarațiilor care au apărut pe mai multe site-uri de sport, iar acesta a negat că l-ar fi jignit pe Radu Ștefan: „Nu, nu l-am făcut prost pe Radu Ștefan. Nici cu cel mai mare dușman al meu nu mi-aș fi permis să spun asemenea lucruri. Deși i-a dat lui Răzvan fel de fel de motive puerile, fără niciun fel de consistență, naționala are nevoie de el, cum are nevoie de toți jucătorii, și așa tot mai puțini, care evoluează în străinătate.

Un exemplu este Florin Andone, de la Cordoba, pe care staff-ul naționalei îl monitorizează cu atenție„, a spus Chivorchian.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×