Un realizator TV pune retragerea lui Cristian Chivu de la echipa națională în altă lumină. Fostul căpitan s-a retras în mai 2011, la doar 31 de ani, invocând motive de natură personală, dar și efortul fizic prea mare pe care l-ar fi depus dacă ar fi continuat atât la echipa de club, Inter Milano, cât și la echipa națională. Sfârșitul carierei sale a fost unul marcat de accidentări, totul culminând cu fractura craniană suferită în ianuarie 2010, într-o partidă dintre Inter și Chievo Verona. După acest moment, Chivu a jucat mereu cu o cască de protecție.
„Urmăresc toate meciurile naționalei, nu înseamnă că nu mă mai interesează. M-am retras de la națională pentru că fizic nu mai puteam. Mi-a greu pentru că am trecut prin mai multe accidentări, aia de la cap a fost una majoră, și pentru că am o vârstă la care nu mai pot să ajut așa cum o făceam în urmă cu câțiva ani. Simt că nu mai pot da totul și e mai bine să îi las pe cei tineri . S-au adus jucători buni, pe care se încearcă realizarea unui nucleu pentru preliminariile Campionatului Mondial (n.r. cel din 2014). Cu toții ne dorim calificarea”, spunea Chivu în iunie 2012, la peste un an de la retragerea din echipa națională.
Realizatorul TV Dan Capatos, bun prieten cu fostul fundaș al naționalei României, Cristian Chivu, a declarat într-un interviu pentru Antena Stars faptul că fundașul putea să moară din cauza loviturii la cap suferite în urmă cu câteva sezoane. Capatos oferă o nouă perspectivă asupra retragerii lui Chivu și a relației sale cu șefii FRF „Cristi Chivu era să moară, efectiv! Viața lui a fost salvată de medicul lui Inter în momentul în care a avut acea accidentare la cap. Toți voiau să îl ducă să îl opereze la Milano, dar medicul echipei a spus «Nu! Îl operăm acum, aici!» și a avut noroc că era și o clinică foarte bună de neurochirurgie. Ar fi murit pe drum din cauza acelei acumulări de sânge. A simțit doar medicul echipei. I-ar fi fost fatal. Inițial el era conștient. Vorbise cu Adelina cât era în salvare. Nici când s-a aflat cât de grav era, Mircea Sandu nu i-a dat un telefon”.
Mircea Sandu: „A renunțat cam ușor la națională”
Chivu a jucat 75 de meciuri pentru echipa națională și a participat la două turnee finale, Euro 2000, când a și înscris împotriva Angliei, și Euro 2008. După retragere, Mircea Sandu a declarat că fundașul a renunțat „cam ușor” de la echipa națională : „Un final de carieră e un nou început. Acum vreo opt ani vedeam în Chivu un viitor președinte de federație. Sfatul meu e să vină aproape de cei care vor conduce federația. Poate să coordoneze naționala, e inteligent, vorbește lejer, degajat engleza, franceza. Îl văd pe Cristi Chivu în echipa care va câștiga alegerile pentru șefia FRF, alături de Gică Popescu. Poate că în opt ani va candida și el la șefia FRF. Dacă vrea să intre în administrație, în doi ani îl văd secretar general, după care președinte. A renunțat cam ușor la națională, dar din cauza accidentarilor își încheie cariera de fotbalist”.
Articol realizat de Mihai Moacă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER