Chivu, la tribunal, dar nu și la meci!** Fostul căpitan a fost audiat în „Dosarul transferurilor”

După ce a fost citat de mai multe ori în „Dosarul transferurilor”, Cristi Chivu a dat ieri în sfârșit curs solicitării judecătorilor de la Tribunalul București.

Îmbrăcat elegant, în sacou și cu cravată, Chivu a dat o scurtă declarație în calitate de martor în dosarul privind transferurile de jucători, după ce a motivat judecătorului că se grăbește pentru a ajunge la o întâlnire importantă cu mama lui. Depoziția fotbalistului nu a durat mai mult de trei minute, timp în care a confirmat declarația pe care acesta a dat-o în 2008 în fața anchetatorilor. La vremea respectivă, fundașul a recunoscut că a primit într-un cont bancar aproximativ 100.000 de euro, în trei tranșe, de la o firmă străină, la nivelul anului 2004. Chivu le-a mai arătat procurorilor că nu știa cu precizie ce reprezentau acele sume și că atunci bănuia că ar fi vorba de plăți ale unor drepturi de imagine în baza unor contracte semnate fie cu firma Adidas, fie cu firma Coca-Cola. Ieri, Chivu a declarat că sumele reprezintă drepturile de imagine din contracte de publicitate, dar nu și-a putut aminti cu precizie cu care dintre cele două firme a încheiat aceste contracte.

Publicat: 06 09. 2011, 03:00
Actualizat: 06 09. 2011, 03:00