Apiano Gentile se află la 43 de km de Milano. Un drum de aproape o oră, ce trece mai întâi prin autostrada de Como și apoi prin niște sate măricele, te duce direct până la intrarea centrului de pregătire al lui Inter.
„Angelo Moratti” scrie mare la poartă. Încă din anii 60, când tatăl actualului președinte l-a ascultat pe Helenio Herrera și a inaugurat complexul. Legitimația de ziarist nu ajunge, e nevoie de o comunicare prin stație cu baza pentru verificare. Dacă totul e ok, treci mai departe fără probleme. În plus, faptul că ai trecut de intrarea principală pare un favor care nu îi este permis oricui. Te poți trezi că ești oprit de un agent de pază între două vârste care să-ți ureze ca din senin ședere plăcută! Mirare, surpriză? Și încă n-am văzut totul! Mergem printre copaci și verdeață de parcă am fi undeva la munte. Dincolo de tabloul verde se văd terenurile. Sunt trei, de mărimi obișnuite. Acestora li se alătură două săli ultramoderne pentru exercițiile fizice de specialitate ori pentru recuperare.
Îl zărim și pe Cristi, alergând de zor cu niște necunoscuți nouă. Sunt cei care joacă mai puțin sau deloc, în timp ce titularii din meciul cu Fiorentina au terminat mai repede după masajul și piscina obligatorii. Miroase a fotbal, a fotbal de calitate. Zanetti ne salută dintr-un Q7, iar Zlatan este așteptat de o echipă de ziariști din Suedia pentru un material exclusiv. Cristi iese primul de pe teren, merge apăsat, e de-al casei. Tot așteptându-l, un bătrânel simpatic se recomandă „Grande Giuseppe”, după care începe să ne vorbească despre românul nostru. „Chivu e una grande persona”, spune el, iar noi îl credem. Din gura unui paznic la curtea regilor Italiei a ieșit un mare adevăr. Vă veți convinge după ce veți citi interviul unui Cristian Chivu, numărul 26 la Internazionale Milano – aproape campion al Italiei –, care nu a uitat de unde a plecat, ce are de făcut și unde vrea să ajungă. Un băiat de 27 de ani, cu 4,5 milioane de euro salariu, care se emoționează la auzul numelui tatălui dispărut prematur nu e doar o certitudine, ci și o garanție pentru viitor.
4,5 milioane de euro este salariul anual pe care-l primește Chivu la Inter Milano CHIVU DESPRE: RADU ȘTEFAN "Cu Radu Ștefan vorbesc des la telefon, încerc să-l ajut cu ce pot. De ce nu îl căutași și pe el? Eu am îmbătrânit, duceți-vă și la tineri!"
VICTOR PIȚURCĂ‚ "Nu m-am certat niciodată cu Pițurcă și nu cred că o voi face prea curând. Ne înțelegem mult prea bine"
ACCIDENTARE "În prezent sunt bine. Mi-am revenit după o lovitură la cap și după o altă accidentare mai ușoară. Umărul e la fel, trebuie operat. Fac în fiecare zi exerciții, am început să mai dau drumul la mână. Fac injecții înaintea fiecărui meci: anti-inflamatoare și împotriva durerii"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER