„Chivu trebuia folosit la mijloc, cu Rădoi!** Când pune piciorul pe minge îi zice ‘stai, fă, aici’!”

Ioan Becali consideră că Răzvan Lucescu a greșit atunci când a
intrat într-un „război rece” cu Adi Mutu. Fostul impresar dă
exemplul lui Cristiano Ronaldo și Rooney, celebrii pentru
scandaluri, dar care nu au fost pedepsiți. Becali mai spune că
Lucescu jr. a greșit și în alcătuirea formulei de start în meciul
cu Franța, Chivu și Rădoi fiind recomandați pentru centrul
terenului.

„S-a făcut o mare greșeală cu Mutu. Așa s-a întâmplat și
cu Rooney…Ronaldo a făcut un băiat cu un cocoș, și tot joacă la
naționala Portugaliei. Când vedem că nu mai avem un atacant care de
unul singur poate să intre în careu, să dea mingea printre
picioare, să obțină un penalty, ne gândim la Mutu, e normal. Noi
avem un fundaș central care joacă la Lazio meci de meci: Radu
Ștefan. E lider în Italia. Aș fi jucat cu el și Tamaș fundași
centrali și cu Chivu lângă Rădoi la mijloc. Când punea piciorul pe
minge îi spunea „stai, fă, aici”, nu-i fugea mingea din bocanc. Nu
am nimic nici cu Cociș, nici cu Florescu, dar când joci cu Chivu și
Rădoi la mijloc, altfel te respectă adversarul”,
a
declarat Ioan Becali la gsptv.

Publicat: 11 10. 2010, 19:51
Actualizat: 11 10. 2010, 19:57