Christoph Daum, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, a declarat, joi, după partida Astra Giurgiu-West Ham United, scor 1-1, în manșa tur din play-off-ul Europa League, faptul că atacantul Denis Alibec nu este o opțiune pentru meciul cu Muntenegru, întrucât vine după o accidentare.
La Giurgiu, mijlocașul Mark Noble a deschis scorul în minutul 45, din penalty. Atacantul Denis Alibec a egalat în minutul 83 pentru campioana României, la revenirea pe teren după accidentarea suferită la Euro 2016.
„Astra a fost mai bună decât West Ham în repriza a doua. Văzând și meciul Stelei de acum două zile, este o diferență foarte mare. Astra a încercat să arate potențialul maxim, nu pot decât să-i felicit. Intrarea lui Alibec a adus încredere echipei, au arătat alt joc cu el pe teren, la alt nivel. L-am văzut și eu live pentru prima dată… Alibec are un picior stâng fantastic și, chiar dacă nu este 100% fizic, poate crea o fază fantastică.
Alibec nu este o opțiune pentru meciul cu Muntenegru, pentru că vine după o accidentare. Este un jucător bun, sper să o țină tot așa, merită să revină la echipa națională. Am anunțat lotul de jucători din timp, pentru că am vrut să arăt transparență, să dau timp celor din media să analizeze fiecare fotbalist”, a declarat Daum, pentru DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER