Cine cedează pentru EURO 2024? România și Elveția visează la locul 1 în grupă, dar n-ar fi deloc avantajate de această poziție | SPECIAL

Naționala României este calificată la turneul final al Campionatului European, unde și-a asigurat prezența și Elveția.

Cine cedează pentru EURO 2024? România și Elveția visează la locul 1 în grupă, dar n-ar fi deloc avantajate de această poziție

Miza partidei de diseară este, la modul teoretic, câștigarea grupei, dar poziția de lider nu ar avantaja niciuna dintre echipe.

Asta deoarece, sistemul de stabilire a urnelor valorice pentru tragerea la sorți de pe 2 decembrie se formează luând, în ordine, punctajul echipelor care au terminat pe locurile 1 și 2 grupele din preliminarii.

România nu mai are nicio șansă să facă parte din prima urnă valorică, în care sunt Germania, Anglia, Spania, Franța, Belgia și Portugalia, ci oscilează între urnele 2 și 4, în funcție de rezultatul din meciul cu Elveția.

Situația devine problematică întrucât echipele din urna a doua sunt mai slabe decât cele din urna a patra și în aceste condiții e mai avantajos să termini pe locul doi în grupă și să intri în ultima urnă, putând astfel să eviți Serbia și posibil Ucraina, Polonia și Grecia, teoretic, favorite să ajungă la EURO din Liga Națiunilor.

Dacă termină pe locul doi în grupă, România va avea ca adversară una dintre echipele Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania, Austria și Elveția, care ar fi urna secundă și care par mai accesibile decât Serbia, spre exemplu, posibil chiar și Italia dacă ajunge în urna a patra.

Numai că și naționala Elveției se poate avea aceeași strategie. Adică să nu vrea să câștige grupa, pentru a fi în ultima urnă valorică, caz în care ne putem confrunta cu situația penibilă ca niciuna dintre echipe să nu vrea să câștige. Sună urât, dar e o situație care s-a întâlnit de foarte multe ori în fotbal.

 

Suntem foarte bine la capitolul încredere, moral. Eu sunt sigur că nu vom pierde meciul cu Elveția! Cel puțin defensiv, au foarte mari probleme, au primit gol la fiecare meci, dacă nu mă înșel. I-am și văzut la vreo două jocuri, sunt destul de vulnerabili pe fază defensivă. E ultimul joc, băieții noștri trebuie să-l trateze cu mult curaj, ar fi ceva grozav să încheiem această campanie de calificare pe locul unu, și neînvinși, asta poate fi exact motivația de care au ei nevoie pentru a aborda partida cu maxim de seriozitate și încredere”, a spus Dorin Goian, la ProSport Live, despre România – Elveția

 

Publicat: 21 11. 2023, 13:30
Actualizat: 21 11. 2023, 15:08