Cine e bărbatul care a pus la cale farsa gemetelor de la tragerea la sorți a grupelor EURO 2024. În trecut a provocat scandal la snooker

Cine a pus la cale farsa gemetelor sexuale la tragerea la sorți la EURO 2024
Vezi galeria foto - 10 poze

Momente absolut incredibile la tragerea la sorți pentru Euro 2024: o femeie care gemea s-a auzit spre finalul ceremoniei de la Hamburg.

În timpul evenimentului de sâmbătă seară, oficialii UEFA au fost luaţi prin surprindere de sunetele auzite când se trăgea la sorţi o naţională.

Prezentatorii au încercat să continue în timp ce sunetele erau auzite atât de sală, cât şi de milioanele de telespectatori de acasă ce urmăreau tragerea de la sorți a EURO 2024. În ciuda faptului că au încercat să rămână profesionişti, nu s-au putut abţine să nu zâmbească la ceea ce se întâmpla.

Bărbatul care a pus la cale farsa gemetelor sexuale la tragerea la sorți a grupelor EURO 2024

Responsabil pentru această farsă este Daniel Jarvis, un personaj cunoscut pe rețelele sociale (se prezintă drept „Jarvo69” în mediul online).

„Ascultați, noi am fost, noi am fost. L-am băgat acolo, am pus telefonul acolo, am sunat”, a spus el într-o înregistrare video postată pe X. Modul său de operare a fost relativ simplu. El a introdus un telefon în sală, setând ca ton de apel gemetele sexuale, și amplasându-l într-un loc greu accesbil și apoi din exterior a sunat pe acesta.

Farsa lui Jarvo 69 nu este una singulară în palmaresul său. Jarvis, care se descrie ca fiind „cel mai căutat om din Marea Britanie” are pe canalul său de YouTube, în prezent, peste 200.000 de abonați.

L-a păcălit și pe Gary Lineker

El a făcut aceeași farsă înaintea partidei din Cupa Angliei, dintre Wolverhampton și Liverpool.

Totul s-a întâmplat când Gary Lineker, moderatorul emisiunii, discuta cu cei doi invitați ai săi Paul Ince și Danny Murphy. La un moment dat, legendarul fotbalist englez a început să discute cu cei doi specialiști prezenți în platou, iar în acel moment s-au auzit gemetele unei femei.

Sunetele au continuat să se audă în platou, motiv pentru care legătura a fost preluată de către cabina de comentarii, acolo unde se afla Alan Shearer, un alt mare fotbalist englez. „Cineva trimite ceva pe telefonul cuiva, nu ştiu dacă auziţi acasă”, a dezvăluit Gary Lineker.

Imediat după ce partida dintre Wolves și Liverpool a început, Gary Lineker a găsit „făptașul”, un telefon lipit de masa din platou. Englezul a postat imediat pe pagina s-a de Twitter, acolo unde a adăugat: „Ei, bine, am găsit asta lipită pe spatele mesei. A fost un sabotaj amuzant”.

A intrat pe teren la finala Ligii Campionilor

Jarvis a reușit să intre cu succes pe Stade de France și a sărbătorit victoria lui Real Madrid în fața lui Liverpool, din finala Ligii Campionilor. El a fost văzut trecând prin tunelul jucătorilor, purtând o vestă care îl indică drept echipa de televiziune, înainte de a îmbrăca un echipament Real Madrid cu numărul 69. A trecut cu dezinvoltură peste barieră și a intrat pe teren, spunându-i unui Vinicius Junior cu o privire uimită „Am reușit, frate”, apoi s-a amestecat cu restul echipei și a dat mâna cu Gareth Bale.

Zgomot de flatulență la snooker

O altă ispravă de-a sa a fost la finala Campionatului de snooker din Marea Britanie. Rivalii de snooker Zhao Xintong și Luca Brecel s-au chinuit să își păstreze o față serioasă în timpul finalei Campionatului de snooker al Regatului Unit din 2021, după ce Jarvis a plantat un dispozitiv care emitea sunete de flatulență în timpul jocului. Un comentator a spus. „Nu sunt sigur ce a fost, dar nu a sunat prea sănătos”, iar publicul a fost implorat să se liniștească, deoarece ajunsese în delir.

De asemenea, el a perturbat mai multe evenimente sportive, inclusiv NFL, rugby internațional, cricket și sărituri în apă. Acesta a intrat pentru prima dată în atenția publicului când a supărat mulțimea de la London Aquatics Centre, în 2015, când a făcut un plonjon în fața lui Tom Daley.

În același an, Jarvis, pe atunci în vârstă de 27 de ani, și Endrit Ferizolli, 20 de ani, Ebenezer Menzah, 29 de ani, și Helder Gomes, 23 de ani, au fost încarcerați pentru un total de 72 de săptămâni după ce au pledat vinovați de două capete de acuzare pentru folosirea unui comportament amenințător, provocând teama de violență.

Aceștia au înscenat un fals jaf de opere de artă, provocând o debandadă haotică la National Gallery, alergând de colo-colo, ținând opere de artă cu colanți pe cap. Vizitatorii au fugit în timp ce aceștia se grăbeau prin popularul punct turistic, unii fiind călcați în picioare, în timp ce o femeie a leșinat.

Incidentul a avut loc la scurt timp după masacrul de pe plaja tunisiană, iar magistrații au avertizat că bărbații – care se autointitulează „Trollstation” – și comportamentul lor ar putea provoca victime în panică.

Un an mai târziu, Honey G, concurentă la X Factor, a fost șocată după ce Jarvis și trei prieteni au luat cu asalt scena și au încercat să-i fure șapca și ochelarii de soare chiar pe scenă.

În octombrie 2021, Jarvis a trebuit să fie escortat în afara terenului de pe Stadionul Principality din Cardiff după ce a invadat terenul și s-a aliniat alături de vedetele de rugby ale Noii Zeelande înainte de confruntarea cu Țara Galilor.

A fost a cincea cascadorie a anului, deoarece a venit după cele trei invazii de cricket și o perturbare a unui meci NFL pe stadionul Tottenham Hotspur.

În septembrie 2021, el a fost inițial acuzat că l-a agresat pe Jonny Bairstow, vedeta de cricket a Angliei, după ce a intrat pe teren în echipament complet al Angliei și a încercat să joace bowling, lovindu-l pe Bairstow.

 

 

Publicat: 04 12. 2023, 17:28
Actualizat: 04 12. 2023, 17:33