Provocat să aleagă antrenorul anului 2024, Ilie Dumitrescu a oferit răspunsul pe loc. Edi Iordănescu ar merita cu prisosință, în opinia sa, un astfel de premiu.
Fostul selecționer nu doar că a condus naționala României la primul Campionat European după o lungă perioadă de absență, dar a și reușit să câștige grupa E, din care au făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina. Parcursul s-a încheiat în optimi, după un eșec fără drept de apel în fața Olandei, scor 0-3.
„Edi Iordănescu”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport, de îndată ce i-a fost adresată întrebarea. Daniel Niculae, în schimb, l-a indicat pe fostul său antrenor, Răzvan Lucescu.
În 2024, acesta a cucerit cel de-al doilea titlu alături de PAOK Salonic, după o victorie pe terenul concitadinei Aris. Niciun alt tehnician din istoria galben-negrilor nu se mai poate lăuda cu o asemenea performanță.
Într-un interviu acordat recent, Edi Iordănescu a vorbit din nou despre plecarea de la echipa națională, dezvăluind după o jumătate de an că jucătorii l-au sunat și i-au trimis mesaje în încercarea de a-l convinge să revină asupra deciziei, dar nu le-a răspuns în acele momente, tocmai pentru că l-ar fi putut „sensibiliza”.
„Vreau ca lumea să înțeleagă! Sunt o persoană asumată și mi-am asumat. Și n-am nici cel mai mic regret! Am considerat că ce am decis am făcut bine și a fost decizia corectă. N-am convingerea că dacă aș fi continuat, cel puțin în lunile imediat următoare, aș fi putut să am energia, concentrarea, puterea de muncă și capacitatea ca să mai ofer echipe naționale ce am oferit în cei doi ani și jumătate. Și vă fac și o confidență. Singurii care ar fi avut o șansă mică să mă întoarcă din decizie au fost băieții și au făcut eforturi în sensul ăsta și știu. Telefoane, mesaje, le cer iertare lor pentru că poate s-au simțit oarecum abandonați… Îmi cer iertare pentru că am închis telefonul tocmai ca să nu ajungă la mine, să nu mă sensibilizeze și să rezist să nu mă întoarcă din drum. Sunt băieții cu care am muncit, îmi sunt extrem de dragi, îmi pare rău și de cei care nu au putut să fie cu noi la Euro și au contribuit. Le cer iertare! Le cer iertare! Dar să dea Dumnezeu să fie sănătoși și să aibă posibilitatea să fie la un Mondial!”, a declarat fostul selecționer pentru gsp.ro.
„Vreau ca lumea să înțeleagă! Sunt o persoană asumată și mi-am asumat. Și n-am nici cel mai mic regret! Am considerat că ce am decis am făcut bine și a fost decizia corectă. N-am convingerea că dacă aș fi continuat, cel puțin în lunile imediat următoare, aș fi putut să am energia, concentrarea, puterea de muncă și capacitatea ca să mai ofer echipe naționale ce am oferit în cei doi ani și jumătate. Și vă fac și o confidență.
Singurii care ar fi avut o șansă mică să mă întoarcă din decizie au fost băieții și au făcut eforturi în sensul ăsta și știu. Telefoane, mesaje, le cer iertare lor pentru că poate s-au simțit oarecum abandonați… Îmi cer iertare pentru că am închis telefonul tocmai ca să nu ajungă la mine, să nu mă sensibilizeze și să rezist să nu mă întoarcă din drum.
Sunt băieții cu care am muncit, îmi sunt extrem de dragi, îmi pare rău și de cei care nu au putut să fie cu noi la Euro și au contribuit. Le cer iertare! Le cer iertare! Dar să dea Dumnezeu să fie sănătoși și să aibă posibilitatea să fie la un Mondial!”, a declarat fostul selecționer pentru gsp.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER