Reprezentativa U19 a României a pierdut la limită primul meci de la Campionatul European, 1-2 cu Italia.
Deși învinși, băieții lui Adi Vasâi au făcut o figură frumoasă. Golul României a fost reușit de către Andronache, în minutul 53, în timp ce pentru Italia au marcat Baldanzi și Volpato.
Printre cei mai buni jucători ai echipei naționale a României U19 a fost portarul Rober Popa, care a apărat excepțional, chiar dacă a primit cele două goluri.
Și italienii de la Gazzetta dello Sport i-au lăudat prestația lui Mihai Popa, portarul celor de la FC U Craiova.
Chiar dacă a primit două goluri, goalkeeper-ul, căpitanul naționalei U19, s-a remarcat din nou prin paradele sale, iar italienii au remarcat acest lucru.
„Italia și-a făcut debutul în competiție cu un 2-1 convingător, în ciuda intervențiilor bune ale portarului român. Naționala Italiei și-a fixat cortul în jumătatea României în toată prima repriză, fără însă să reușească să înscrie, datorită portarului român, care este și căpitan, Popa.
Prima interveție a venit din dreapta, la șutul lui Ambrosino, a doua la lovitura de cap a lui Fabbian după lovitura liberă executată de Giovane, a treia și cea mai dificilă la Nasti. La jumătatea reprizei a existat și o ocazie pentru Radaslavescu și o respingere a goalkeeper-ului lui Milan.
România a reușit să înscrie totuși la primul șut trimis pe spațiul porții, prin Andronache”, au notat italienii.
Portarul lui FC U Craiova, speriat probabil de rezultatele dezastruoase obținute de echipele reprezentative ale României în ultima perioadă, s-a declarat, per total, mulțumit după 1-2 cu Italia U19.
„După această înfrângere… Cred că 2-1 e un rezultat ok. Noi am încercat să jucăm fotbal, detaliile au făcut diferența. Ei au știut să gestioneze anumite situații. Din cauza lipsei de experiență, asta s-a văzut. Într-un fel mă simt bine, într-un fel mă simt rău.
Ce am văzut a doua repriză ne dă speranțe pentru următoarele meciuri. Am încercat să-mi salvez echipa. În a doua repriză am văzut sacrificiu, atitudine, coechipierii chiar au făcut diferența”, a declarat Robert Popa pentru TVR.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER