Cine-i despăgubește pe suporteri?** Gică Popescu: „Cele 40.000 de bilete au fost cumpărate pentru a-i vedea pe Messi și pe celelalte vedete”
După ce Asociația Argentiniană de Fotbal a anunțat anularea
amicalului de la București, care trebuia să se dispute la data de
10 august pe noul Stadion Național, suporterii se întreabă cine îi
va despăgubi pentru faptul că nu vor mai putea să le vadă pe
vedetele Argentinei.
Fostul fotbalist consideră că suporterii români care și-au luat
bilete la partida cu Argentina, au dorit să vadă vedetele
sudamericane.
„Nu ar fi fost bine să vină cu rezervele, pentru că cele
40.000 de bilete până acum au fost vândute pentru a-l vedea pe
Messi și pe celelalte vedete. Nu red că cei care au cumpărat bilete
doresc să vadă rezervele Argentinei”, a spus Gică
Popescu.
Fostul internațional consideră că Supercupa Spaniei dintre Real
Madrid și Barcelona este principalul motiv pentru care
amicalul cu Argentina a fost anulat. „Este foarte greu
să joci cu asemenea echipe care au în lot jucători de mare valoare.
Este incredibil cum de FIFA a acceptat o asemenea dată. Cred că
Supercupa Spaniei a fost principalul motiv pentru că Argentina nu
putea aduce vedetele și a preferat să renunțe la meci. Eu știam de
demersul federației argentiniene care dorea să anuleze acest joc,
pentru că mulți jucători evoluează la Real Madrid și Barcelona, iar
cele două cluburi nu doresc să-i lase la meciul de la
București”, a adăugat Popescu.