Cine îl înlocuiește pe Mirel Rădoi la debutul echipei naționale a României în preliminariile CM 2022
Mirel Rădoi (39 de ani) a fost depistat pozitiv la noul COVID-19 după un test efectuat luni, 15 martie, iar acum s-a aflat cine o să-l înlocuiască pe selecționer pe banca tehnică a naționalei României la debutul în preliminariile CM 2022.
Selecționerul echipei naționale a României a anunțat marți, 16 martie, că a fost depistat pozitiv cu noul COVID-19, iar Federația Română de Fotbal a intrat în alertă după vestea primită de la Mirel Rădoi.
Deși încă speră să stea pe banca tehnică a echipei naționale a României la tripla cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia după ce o să efectueze un nou test pentru COVID-19, FRF deja s-a gândit la înlocuitorul selecționerului pentru următoarele meciuri.
Cine îl înlocuiește pe Mirel Rădoi pe banca tehnică a naționalei României
Mirel Rădoi a fost testat luni dimineață, iar cele 14 zile de carantinare ar trece pe 28 martie, adică în dimineața partidei cu Germania, dar rămâne de văzut dacă selecționerul echipei naționale a României va putea sta pe banca tehnică, toate acestea deoarece medicii ar putea spune că pe 29 martie se încheie perioada de carantină.
În această situație, absența selecționerului Mirel Rădoi va fi suplinită de Nicolae Dică, Florin Constantinovici și antrenorul cu portarii Leo Toader. Aceștia nu au mai luat contact cu Rădoi de săptămânile trecute și sunt sănătoși, anunță Digisport.
Programul echipei naționale a României în preliminariile CM 2022 din Qatar
25 martie 2021
- ora 21:45 – ROMÂNIA – Macedonia de Nord, Germania – Islanda, Liechtenstein – Armenia
28 martie 2021
- ora 19:00 – Armenia – Islanda
- ora 21:45 – ROMÂNIA – Germania, Macedonia de Nord – Liechtenstein
31 martie 2021
- ora 19:00 – Armenia – ROMÂNIA
- ora 21:45 – Germania – Macedonia de Nord, Liechtenstein – Islanda
2 septembrie 2021
- ora 21:45 – Islanda – ROMÂNIA, Liechtenstein – Germania, Macedonia de Nord – Armenia
5 septembrie 2021
- ora 19:00 – Islanda – Macedonia de Nord
- ora 21:45 – ROMÂNIA – Liechtenstein, Germania – Armenia
8 septembrie 2021
- ora 19:00 – Armenia – Liechtenstein
- ora 21:45 – Macedonia de Nord – ROMÂNIA, Islanda – Germania
8 octombrie 2021
- ora 21:45 – Germania – ROMÂNIA, Islanda – Armenia, Liechtenstein – Macedonia de Nord
11 octombrie 2021
- ora 21:45 – ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania
11 noiembrie 2021
- ora 19:00 – Armenia – Macedonia de Nord
- ora 21:45 – ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein
14 noiembrie 2021
- ora 19:00 – Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda