Cine putea fi selecționerul României după mandatul lui Cristoph Daum. Varianta la care nimeni nu s-a gândit. „Aveam șanse foarte mari”
La doi ani după ce Cosmin Contra a fost numit selecționer al României, ies la iveală informații din interior, cu numele care s-ar mai fi aflat în cărți. Potrivit informațiilor oferite de Ionuț Badea, chiar el putea fi instalat pe poziția de selecționer.
De două ori secund al naționalei, Badea a avut această oportunitate în mandatele lui Anghel Iordănescu și Cristoph Daum. În cazul primului, Ionuț Badea a povestit un episod inedit.”Sunt anumite momente în viața unui antrenor în care trebuie să apeși un pic accelerația. Nu sunt genul de antrenor care să mă propun undeva. Nu am fost niciodată, însă ideea s-a născut în momentul în care nea Puiu Iordănescu ne-a chemat pe toți trei și ne-a spus că el nu o să mai continue. Și că Federația va alege pe unul dintre cei trei, pe undeva normal pentru că știam tot ce se întâmpla acolo.
Am căpătat experiență cumva și ca selecționeri, cumva era normal. A fost o doză de încredere a mea, un auto-PR pe care, în anumite momente, un antrenor ar trebui să-l facă„, a declarat Ionuț Badea pentru Gsp.ro.
Dacă România ar fi mers cu Cristoph Daum la Campionatul Mondial, după încheierea ciclului, Ionuț Badea putea fi numit selecționer. Federația Română de Fotbal ar fi mers pe ideea continuității: „Dacă ne-am fi calificat la Mondiale, sunt convins că aveam șanse foarte mari să rămân eu principal. Pentru că existau și performanțe și continuitate„.
Ionuț Badea a fost secund al naționalei în perioada octombrie 2014 – septembrie 2017, când selecționeri erau Anghel Iordănescu și Cristoph Daum. Ca principal, le-a pregătit pe FC Argeș, Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Tg. Jiu, U. Cluj, ACS SR Brașov, Oțelul Galați și Concordia Chiajna. Pe ilfoveni i-a pregătit ultima dată, anul trecut, pentru 5 luni.