Partida Norvegia – România, din grupa 1 a Ligii B din Liga Națiunilor, este una foarte importantă pentru băieții lui Mirel Rădoi. Meciul, care se va disputa la Oslo, va fi transmis în țara noastră de PRO TV și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Norvegia – România va avea loc astăzi, 11 octombrie, de la ora 19:00. Celălalt meci din grupă, Irlanda de Nord – Austria, se joacă tot duminică, dar de la 21:45.
România este liderul grupei 1, după primele două meciuri disputate. Elevii lui Mirel Rădoi au adunat patru puncte până acum. Au remizat în primul meci cu Irlanda de Nord (scor 1-1) și au câștigat în deplasarea din Austria, scor 3-2. Norvegia, adversara pe care România o întâlnește duminică, a reușit să strângă trei puncte, după victoria impresionantă din meciul cu Irlanda de Nord (scor 5-1).
Meciul Norvegia – România se vede și la televizor și va putea fi urmărit pe PRO TV începând cu ora 19:00. Totodată, meciul va fi disponibil și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
UEFA a decis ca o brigadă din Slovacia să arbitreze meciul pe care echipa națională a României îl va juca împotriva Norvegiei, duminică, 11 octombrie, ora 19.00, în Liga Națiunilor.
Astfel, duelul care are loc în Liga Națiunilor o să fie arbitrat de o brigadă din Slovacia, iar la centru se va afla Ivan Kruzliak, un arbitru de 36 de ani.
Centralul delegat de UEFA la meciul Norvegia – România va fi ajutat de asistenții Tomas Somolani și Branislav Hancko, iar arbitru de rezervă este Filip Glova.
Ivan Kruzliak nu este străin de fotbalul românesc. Acesta a mai arbitrat partida din Liga Națiunilor cu Muntenegru, scor 0-0, în 2018, la Ploiești, dar și meciul din preliminariile EURO 2016 cu Insulele Feroe câștigat de tricolori cu 3-0. Mai mult, Ivan Kruzliak a fost delegat și la duelul Dinamo Zagreb – Petrolul Ploiești, scor 2-1, în play-off-ul Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER